marți, martie 18, 2008

DĂgeaba e care pe care?

Limbă română, cinste cui tace....

A fost odată ca niciodată o prepoziţie cu nume simplu: de. Ea, prepoziţia, a fost rostită de când se ştie pe lume, fonetic: de. Numai că într-o zi a apărut la televizor un domn încruntat, supărat, care a articulat-o apăsat: DĂ. Prepoziţia a tresărit, căci o palmă fusese trasă peste obrazul ei de cuvânt simplu, scurt, dar demn. A sperat însă că va reacţiona cineva şi că îşi va recăpăta onoarea. Pe domn nu l-a corectat însă şi nu l-a certat nimeni, aşa cum văzuse prepoziţia că se întâmpla la şcoală, în clasele primare. Poate că o fi fost o scăpare, şi-a zis prepoziţia cu speranţă, dar peste câteva secunde iar i-a fost terfelit numele: DĂ. Atunci prepoziţia şi-a luat inima-n dinţi şi a zis, încet, cu umilinţă: „Ştiţi, nu vă supăraţi, dar numele meu se pronunţă aşa cum se aude, DE”. Numai că nu a auzit-o nimeni, toţi fiind atenţi la fruntea cea lată a domnului şi la cuta adâncă dintre sprâncene, semn de mare gând. Cei care l-au auzit însă pe domn, din admiraţie, mimetism sau slugărnicie, au început să o rostească şi ei DĂ, astfel că, destul de repede, mai toate televiziunile au fost invadate de un val de simpatie faţă de noua prepoziţie DĂ care-şi contura o personalitate proprie în timp ce vechea, onorabila şi discreta prepoziţie DE era exilată între pereţii şcolii.


Tot între pereţii şcolii îşi trăieşte ultimele clipe şi pronumele relativ care, întemniţat acolo de cel aflat la a doua tribună a ţării. Drept ca un stejar, neclintit, tribunul nici nu clipeşte când greşeşte – „Lucrurile care le-au făcut” - şi nedumerirea pronumelui relativ e mare, fiindcă se întreabă cum de consilierii tribunului nu-l aud, ca să-l corecteze. Să fie oare o surzenie pricinuită de sindromul de slugărnicie, de care se molipsesc cei mai mulţi? Sau oare-l lasă să se facă de râs, care/pe care? Căci pronumele relativ care, de când se ştie el cu funcţie de complement direct, a fost însoţit de prepoziţia pe şi se întreabă şi el, tremurând şi plăpând, ca şi cealaltă surată, prepoziţia de, câte zile mai are. Căci ambii ştiu că dacă până acum au scăpat revizuirii oficiale de acum câţiva ani, când s-a impus legea străzii, cu nicio scrise într-un cuvânt, în cazul lor acţionează legea celui mai puternic, or aici, unde-i putere nu-i tocmeală, până şi gramatica se supune. Nu geaba e care pe care!

Notă: Nici un articol, parte a unui articol nu pot fi reproduse fără acordul autorului.

2 comentarii:

juliana spunea...

Dupa ultimele modificari aparute in limba romana cu noul DOOM, nu m-ar mira ca si acest "da" sau "care" sa inlocuiasca cu acte in regula mai batranele "de" si "pe care"...
Trist...

Anonim spunea...

culmea este ca atunci cand te grabesti mai omiti pe-ul ...chiar daca iti ia mai mult dupa sa reformulezi adaugand si acel enervant "pe" ...in fine..la facultate am profesori universitari de renume pt care DA este de 10000 de ori mai corect decat un de...