"Sunteţi un nesimţit!"

Nu-mi plac bărbaţii de vreo 45 de ani, mici, îndesaţi şi aroganţi. Nu-mi plac multe genuri de bărbaţi dar despre genul de mai sus este vorba în întâmplarea cu pricina. Deci nu-mi plac bărbaţii aroganţi, pe care mi-i imaginez dând târcoale colegelor, cu o amabilitate prefăcută, doar-doar vreuna i-o cădea la aşternut la ceas de pauză. Genul care spune "sărut mânuşiţele" şi se gudură libidinos. Genul bărbatului care se poartă urât cu nevasta, cauza tuturor eşecurilor lui sentimentale. Deşi cauza eşecurilor e el însuşi.

Deci, ca să începem, eram în bancă. Două cozi la două ghişee, singurele care erau active, celelalte fiind închise. Celelalte trei. În faţa mea, două persoane. Las între mine şi persoana din faţă cam o jumătate de metru, ca să nu-i respir în ceafă. Calcul neinspirat, deoarece de la coada cealaltă un individ de vreo 45 de ani, mic, îndesat, se desprinde şi se aşază direct în spatele celui din faţa mea. Pur şi simplu, ca şi cum n-aş fi fost.

- Nu vă supăraţi, spun eu politicos, şi eu sunt la rând.
Mă gândesc că poate nu şi-a dat seama, deşi era cam greu. El îmi aruncă o privire scurtă, şfichiuitoare şi zice:
- Am stat la coada cealaltă.
Şi se întoarce cu spatele. Pur şi simplu.
- Nu contează unde aţi stat înainte. Sunt două cozi şi nu aţi stat la aceasta.
El răspunde fără să se întoarcă:
- Din moment ce am venit înaintea dumneavoastră înseamnă că sunt înaintea dumneavoastră.
Eu:
- Da, dar nu aţi stat la coada aceasta.
El:
- Nu contează, am venit înaintea dumneavoastră.
Şi atunci vorbele mi-au ieşit clare, rostite cu mare calm:
- Sunteţi un nesimţit.
Clar, apăsat, pe ton normal. S-a făcut linişte, toţi s-au întors şi m-au privit. Le-am susţinut privirea. Da, era un nesimţit. Şi trebuia să i se spună.
El s-a întors, negru şi a mormăit, printre dinţi.
- Păi da, până nu vă daţi în petic...
Am râs.
- Da, eu mă dau în petic pentru că nu respectaţi rândul.
- O să vă las înaintea mea când ajung la ghişeu, a zis el nervos, ca şi când mi-ar fi făcut un favor.
- Foarte bine. Numai că o să mă lăsaţi acum. Vă rog să treceţi în spatele meu. Acum.
Clar, limpede ca apa de izvor. Fără urmă de nervozitate în glas.

Individul a trecut imediat în spatele meu. N-a stat mult. După trei secunde a plecat din bancă, tropotind cu nesimţire.

Da, nu-mi plac nesimţiţii. Ce să fac? Mă dau în petic când îi întâlnesc.