Despre orgoliul masculin

Dacă am pune în balanţă orgoliile masculine şi cele feminine, va trebui să recunoaştem că primele atârnă mai greu decât ultimele. Ca să nu vorbim că foarte rar se aude sintagma „orgoliu feminin“, aşa că putem contrazice orice reprezentant masculin care ne-ar acuza de părtinire. Dar cum rândurile de faţă au aceeaşi soartă ca a seminariilor pe tema egalităţii de şanse – se adresează tuturor dar sunt citite/participă doar femeile – nu credem că vom înregistra ecouri din partea vreunui bărbat care s-ar putea simţi lezat în … orgoliul masculin.

Ce este însă orgoliul masculin? Acel sentiment care dă putere asupra partenerei, ajungându-se la raporturi inegale tocmai din asumarea lui de către femeia care renunţă la orice orgoliu propriu pentru a-l satisface pe cel al soţului. Femeia „legată“ de telefonul de verificare, căreia i se interzice să privească în faţă un bărbat, pe stradă, care nu are dreptul să se tundă când doreşte, să se machieze, să-şi viziteze o prietenă aflată pe patul de spital. O astfel de femeie e însă vinovată, deoarece consideră gelozia, tirania soţului drept un orgoliu masculin, şi de aceea nu reacţionează şi acceptă situaţia. Fiindcă soţul ei e orgolios, nu gelos, crede ea. Nu admite că un alt bărbat să-i râvnească femeia, fie şi printr-o privire, fiindcă atunci orgoliul lui ar fi rănit, ar părea vulnerabil deoarece nu ştie să-şi apere bunul, precum strămoşii lui din pădure. Nu concepe ca ea să nu vină acasă imediat după serviciu, fiindcă atunci ar însemna că nu deţine controlul asupra familiei, ar fi o debandadă totală dacă ea ar pleca şi ar veni acasă după chef, aşa cum numai el are dreptul s-o facă, fiindcă e bărbat. Orgoliul lui masculin ar fi rănit, nu-i aşa? E ciudată această acceptare a manifestării unui comportament posesiv, uneori agresiv, şi asta în numele unui aşa-zis sentiment care pare atât de fragil când e vorba să se declanşeze când în discuţie e partenera… De ce nu apare când bărbaţii sunt la cârciumă şi întrec măsura? De ce nu se trezeşte orgoliul masculin în nici unul dintre ei, să-i umple de ruşine că vin acasă pe trei cărări? De ce nu-i opreşte mâna celui care vrea să lovească femeia care nu i-a gătit mâncarea preferată? De ce nu-l îndeamnă să facă piaţa? Retorice întrebări, până la urmă, fiindcă, se ştie, orgoliul masculin se naşte şi se manifestă numai în preajma femeii şi numai pentru a o pune într-o situaţie umilitoare, de proprietate a bărbatului. De-asta nu vom auzi foarte des vorbindu-se de orgolii feminine, fiindcă femeia va încerca întotdeauna să-şi trateze partenerul nu ca pe o proprietate, ci ca pe un egal. Ea nu e rănită în orgoliul propriu dacă soţul ei merge la o bere cu colegii, o dată la trei săptămâni, nici dacă întoarce capul după o altă femeie, pe stradă. Orgoliile ei se manifestă altfel: vrea doar să fie egala bărbatului. Dar orgoliul masculin nu poate accepta asta şi porneşte războaie…