marți, mai 05, 2009

Despre orgoliul masculin

Dacă am pune în balanţă orgoliile masculine şi cele feminine, va trebui să recunoaştem că primele atârnă mai greu decât ultimele. Ca să nu vorbim că foarte rar se aude sintagma „orgoliu feminin“, aşa că putem contrazice orice reprezentant masculin care ne-ar acuza de părtinire. Dar cum rândurile de faţă au aceeaşi soartă ca a seminariilor pe tema egalităţii de şanse – se adresează tuturor dar sunt citite/participă doar femeile – nu credem că vom înregistra ecouri din partea vreunui bărbat care s-ar putea simţi lezat în … orgoliul masculin.

Ce este însă orgoliul masculin? Acel sentiment care dă putere asupra partenerei, ajungându-se la raporturi inegale tocmai din asumarea lui de către femeia care renunţă la orice orgoliu propriu pentru a-l satisface pe cel al soţului. Femeia „legată“ de telefonul de verificare, căreia i se interzice să privească în faţă un bărbat, pe stradă, care nu are dreptul să se tundă când doreşte, să se machieze, să-şi viziteze o prietenă aflată pe patul de spital. O astfel de femeie e însă vinovată, deoarece consideră gelozia, tirania soţului drept un orgoliu masculin, şi de aceea nu reacţionează şi acceptă situaţia. Fiindcă soţul ei e orgolios, nu gelos, crede ea. Nu admite că un alt bărbat să-i râvnească femeia, fie şi printr-o privire, fiindcă atunci orgoliul lui ar fi rănit, ar părea vulnerabil deoarece nu ştie să-şi apere bunul, precum strămoşii lui din pădure. Nu concepe ca ea să nu vină acasă imediat după serviciu, fiindcă atunci ar însemna că nu deţine controlul asupra familiei, ar fi o debandadă totală dacă ea ar pleca şi ar veni acasă după chef, aşa cum numai el are dreptul s-o facă, fiindcă e bărbat. Orgoliul lui masculin ar fi rănit, nu-i aşa? E ciudată această acceptare a manifestării unui comportament posesiv, uneori agresiv, şi asta în numele unui aşa-zis sentiment care pare atât de fragil când e vorba să se declanşeze când în discuţie e partenera… De ce nu apare când bărbaţii sunt la cârciumă şi întrec măsura? De ce nu se trezeşte orgoliul masculin în nici unul dintre ei, să-i umple de ruşine că vin acasă pe trei cărări? De ce nu-i opreşte mâna celui care vrea să lovească femeia care nu i-a gătit mâncarea preferată? De ce nu-l îndeamnă să facă piaţa? Retorice întrebări, până la urmă, fiindcă, se ştie, orgoliul masculin se naşte şi se manifestă numai în preajma femeii şi numai pentru a o pune într-o situaţie umilitoare, de proprietate a bărbatului. De-asta nu vom auzi foarte des vorbindu-se de orgolii feminine, fiindcă femeia va încerca întotdeauna să-şi trateze partenerul nu ca pe o proprietate, ci ca pe un egal. Ea nu e rănită în orgoliul propriu dacă soţul ei merge la o bere cu colegii, o dată la trei săptămâni, nici dacă întoarce capul după o altă femeie, pe stradă. Orgoliile ei se manifestă altfel: vrea doar să fie egala bărbatului. Dar orgoliul masculin nu poate accepta asta şi porneşte războaie…

11 comentarii:

simona spunea...

Uf, e foarte complicata tema pe care o propui.

Din pacate eu o sa-ti spun ceva care o sa te dezamageasca acum, si anume ca parerea mea este ca fetele si baietii nu sint egali din nastere. Eu avind baiat, am constata ca tiparul de barbat exista deja in el, inascut, si nu prelucrat social.

El nu este o foaie alba pe care pot scrie eu orice vreau. Eu ma lupt efectiv cu el sa-i mai schimb din misoginismul, posesivitatea si intoleranta cu care s-a nascut. :)

Sorry, dar asta-i experienta mea.

Doar cultural poate fi imblinzit, de la natura datele lui sint cele al unui macho.

simona spunea...

Orgoliul feminin exista si el de asemenea. Dar de obieci femeile il folosesc cu alte femei. Eu am vazut femei care acceptau absolut orice de la barbati, dar absolut orice mizerie, dar reactionau exacerbat daca eu spuneam ceva care aducea a critica.

Carmen Muşat Coman spunea...

Putine lucruri ma mai dezamagesc pe mine profund, eu cred totusi, ca si Jean Jacques Rousseau, ca oamenii se nasc buni (si as spune eu, egali) dar societate ii face rai(si, as spune eu, inegali).

simona spunea...

Cind vad mamele de fete ce viata usoara au, le invidiez. Cu baietii totul e greu. Sint si exceptii, dar putine. Cum exista si fete care sint problema. Mie o mama de la gradinita care avea o fata de 8 ani si un baiat de 5 mi-a zis ca ea crede ca ceva nu-i functioneaza in cap ca lumea. Dupa mine era un baiat normal, la fel cu toti prietenii lui fi-miu.

Dupa mine nu au aceleasi date fetele si baietii. Sint destinati altor lucruri, si crede-ma ca eu n-as vrea sa fiu egala cu ei. :) Eu prefer sa fiu eu: adica femeie. Eu nu i-am facut lui maica-mea viata un cosmar decit la adolescenta un pic.

Cristina spunea...

Desi recunosc ca tema orgoilului masculin este una foarte actuala, de curand am avut un adevarat soc pe tema, la fel de acerba, a orgoliului feminin. Si nu era prima data. Barbatul care nu are voie sa se uite la alta femeie, la al carui telefon raspunde...sotia, care suna sa verifice cine i-a trimis mesaj, care hotaraste cat sa stea la petrecerea unde au venit impreuna, care organizeaza tot desi nu are nici o atributie, etc. Cazurile sunt, desigur, mult mai putine si, dupa mine, provin dintr-o gresita educatie a copiilor cel putin in proportie de 90%.

Carmen Muşat Coman spunea...

Nu stiu daca e mai usor sau mai greu cu fete sau cu baieti (ca mame, vorbesc)....

Sunt si femei, da, care procedeaza astfel. Eu, ca e masculin sau feminin, in cazul acesta i-as spune prostie.

Andreea Chifu spunea...

Desi ai niste argumente solide in favoarea orgoliului masculin, cred ca teza ta are cateva izuri de sexism. In cel mai bun caz cred ca putem spune ca orgoliul masculin se manifesta printr-un comportament mai direct la barbati, in timp ce la femei capata o nuanta mai pasiva, dar nu neaparat mai putin agresiva. Cat despre femeile care incearca sa trateze barbatii ca pe egali, cred ca acesta este un mit frumos si o aspiratie imposibila in absenta androginiei. Ba mai mult, daca ar fi sa analizam anumite miscari feministe, am putea afirma ca desi ele pornesc de la ideea egalitatii pentru femei, ajung, mai ales de-a lungul vremii, prin radicalismul lor sau prin feministele care nu inteleg bine ideile de la care pornesc aceste miscari, sa discrimineze impotriva barbatilor.Postul tau se preteaza la aceeasi interpretare gresita din partea unui cititor mai putin avizat.

Keep up the good work oricum, am gasit acum ceva vreme pe un forum un link catre blogul tau si de atunci citesc cu interes toate posturile tale.

Carmen Muşat Coman spunea...

Mari valuri am facut, vad.
Andreea, cred ca e cam pretentios spus "teza". Sunt niste biete consideratiuni. Dar ma bucur ca intri pe blog.
Toate bune

Gigel spunea...

Dupa parerea mea ( ca baiat/barbat ) orgoliul masculin si feminin apare exact din aceasta inegalitate dintre sexe. Un ultima perioada...as putea spune ultimii 20 de ani, tendinta emanciparii femeii a luat amploare ...ele doresc sa aiba aceleasi drepturi ca si barbatul si considera ca este normal acest lucru. Pe de cealalta parte, barbatii, cred ca au undeva genetic implantata ideea antica ca femeia este supusa barbatului ( si in biblie la cununia religioasa se spune acelasi lucru "... femeia sa asculte de barbat..." ). Acum eu pun o intrebare doamnelor: Daca tot doriti egalitate intre sexe, de ce de fiecare data cand dati de probleme cereti disperate ajutorul barbatului sau mai mult il puneti pe el sa le rezolve ?
Probabil ca grecii/romanii stiau ei ce stiau de nu lasau femeile sa se bage in atributiile statului si etc....
Nu sunt misogin, respect femeia, dar cand vad ca femeile incearca sa ajunga acolo unde sunt barbatii desi stiu ca nu vor ajunge niciodata la nivelul acela inclin sa cred ca orgoliul masculin chiar de aici se naste, iar orgoliul feminim apare inevitabil ca o reactiune. Si ca sa va faceti o impresie/idee pun, de asemenea domnelor, o alta intrebare: De-a lungul instoriei din toti inventatorii/oameni luminati, cati dintre ei au fost femei si cati barbati ? ...
Eu cred ca fiecare sex are rolul lui bine stabilit in viata....evolutia a avut grija de asta de-a lungul catorva milenii...iar aceste orgolii apar exact din cauza incercarii de a depasii aceste limite/bariere.
Aici ma inclin in fatza dvs. si inchei.

Anonim spunea...

@ Gigel , cu politete iti spun ca femeile erau mult prea ocupate cu ingrijirea copiilor si "dadacirea" barbatilor ca sa mai aibe timp si de filosofat... Plus de asta , poate unele dintre ele chiar s-au gandit insa doar pentru ca erau femei , erau reduse la tacere. Asta raportandu-ne la vremurile marilor inventatori/oamenilor luminati... Parerea mea.

Carmen Muşat Coman spunea...

Corect - doamna/domnule Anonim