Hai să tropăim ca să se vadă că muncim

Ieri am fost la o piscină în aer liber. Şi cu muzică în aer liber. Şi uitându-mă la DJ-ul care apăruse la un moment dat, odată cu mărirea volumului muzicii la un nivel care te forţa să strigi ca să fii auzit de cel de lângă tine, mi-am dat seama că aveam în faţă imaginea clasică a românului vremurilor noastre: românul care face gălăgie ca să se vadă că munceşte. Şi cu cât face mai multă gălăgie cu atât se presupune că munceşte mai mult.

O muzică în surdină ar fi însemnat că nu-şi merită banii. Aşa face românul: se bate cu pumnul în piept, tropăie, strigă şi oboseşte agitându-se, încercând să atragă atenţia asupra lui, că, vezi Doamne, munceşte. Şi culmea că e şi crezut!