joi, iulie 12, 2012

Pianul vecinului




Stau în blocul acesta de 28 de ani, cunosc istoria fiecărei familii, aşa cum fiecare familie din bloc ştie ce mănânc la prânz, după conţinutul sacoşei cu care mă întorc dimineaţa de la piaţă. Sau poate că aşa îmi imaginez eu, că-mi sunt spionate mişcările. Nu, poate doar văzute, fără intenţie, fiindcă  intrarea blocului e strâmtă, doi metri îngrădiţi de un gărduleţ gri din fier, de un gust îndoielnic, creaţie a Primăriei. Iar în aceşti doi metri mai e loc şi de  băncuţă, pentru pensionari ca mine, aşa că nu ai cum să intri sau să ieşi fără să te ştergi un pic de banca din lemn, ocupată de câteva băbuţe, de dimineaţa devreme şi până seara târziu. O, nu vă imaginaţi că dorinţa de a sta de vorbă e mai puternică decât frigul. Cum cade bruma, cum se aşterne liniştea şi în faţa blocului, spartă pe alocuri de strigătele celor care cumpără fier vechi – nu-mi dau seama cum fac ei de ajung în faţa blocului nostru exact între orele de odihnă, ca şi gunoierii, de altfel. Deci spuneam că ştiu orice mişcare din bloc, că doar suntem ca o familie, după dorinţa primului şi singurului  preşedinte comunist cu patalama, Ceauşescu. Avantajul e că nu am şanse să fiu găsită în garsonieră la o săptămână după ce am murit, şi asta abia când am început să miros, semnal olfactiv pentru ceilalţi, ci chiar în ziua decesului. Dacă nu apar o zi pe hol,  seara trebuie să-mi sune cineva la uşă, să vadă dacă mai respir. Nu cred că e din spirit de solidaritate ci din curiozitate. Nimeni nu vrea să piardă un spectacol gratuit. Dezavantajul... sunt mai multe, dar n-are rost să ne supărăm aşa de dimineaţă, mai ales că nici nu am prea dormit. Ei, dar ce somn îi mai trebuie unei femei de 75 de ani? Câteva ore îi sunt suficiente, pe noapte. Adevărat, dar daţi-mi mie patru ore pe noapte, legate fedeleş, una de alta, şi o să le dorm cât ai zice „peşte”. Căci am ajuns să dorm iepureşte iar auzul, în loc să mă lase, s-a ascuţit, ca şi vederea, de altfel, am renunţat la ochelari, că am început să văd mai bine fără ei. Ştiu că asta înseamnă nu vreo minune ci că retina începe să fie măcinată şi va veni clipa când nu voi mai vedea. Cataractă se numeşte, netratată. Da, bine, mă voi duce la medic. Cu auzul însă chiar nu ştiu ce se întâmplă, de captez toate zgomotele blocului. Noi ăştia mai vechii, din bloc, avem aşa, un fel de convenţie nescrisă, nu ne deranjăm unii pe alţii, urcăm scările în tăcere, nu strigăm, nu urlăm, nu ascultăm muzică tare, nu batem covoare între orele 14 şi 17. Ce mai, sanatoriu curat. Dacă am fi numai noi, cei trecuţi binişor de 60 de ani! Însă ce te faci cu copiii noştri, cei care au vreo 40 de ani dar care nu au reuşit să se mute din apartamentul în care stau cu onorabilii părinţi şi-şi exprimă frustrarea pe scări şi în dormitor de parcă ar fi singuri pe lume? Iar de venetici ce să mai spun, nişte barbari în toată regula! Cei mutaţi peste noapte, veniţi într-o seară cu camionul cu mobilă şi instalaţi cu surle şi turle. Ăştia chiar că nu au nici un Dumnezeu, se uită la tine, de fapt, prin tine, când îi rogi să dea muzica mai încet şi zic:
- Ne scuzaţi, n-am ştiut că sunt pereţii aşa subţiri, acum dăm radioul
mai încet.
Şi juri că, un minut mai târziu, l-au dat mai tare. Adică îşi mai şi bat joc de bătrâneţile tale. Aşa ceva nu era cu putinţă acum douăzeci de ani, când educaţia era educaţie, „sărut mâna” era „sărut mâna”, nu o vorbă spusă printre dinţi, de nu ştii de te înjură sau te salută. Dar de la ce-am pornit, că nu mai ştiu... Aha, da, de la gălăgia vecinilor. Da, uite, cei de deasupra mea au o dambla cu muzica asta, şi măcar de aş pricepe care  le e stilul muzical preferat. Căci ba ascultă manele, ba pian, de la o extremă la cealaltă. Iar sâmbătă seara se uită la „Surprize, surprize”. Nu vreau să comentez acum valoarea sau lipsa de valoare a acestei emisiuni, poate că m-aş fi uitat şi eu la ea dacă ai mei vecini nu ar da sonorul la maximum, să audă şi din baie. Iar eu, când aud: „Te aştept aici.....” simt cum mi se face pielea de găină şi mă apucă turbarea.

 .... fragment din povestirea Pianul vecinului din volumul Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână, editura Cununi de stele

Niciun comentariu: