marți, octombrie 30, 2012

Tristete

Din cand in cand oamenii se duc la cimitir, sa aprinda o lumanare la mormantul celui ce nu mai este decat amintire. Aduc cateva flori, un borcan pentru apa, cateva fire de tamaie, o cutie de chibrituri. Batul scapara si se stinge, invariabil, privirea ramane pironita pe batul de chibrit, evitand mormantul. Unii vorbesc cu cel de sub pamant, altii tac, unii isi fac de lucru smulgand buruienile. In jur e liniste, nimeni nu vorbeste tare. De parca s-ar teme cineva ca s-ar putea trezi vreunul dintre cei ce dorm acolo.

Eu merg rar la cimitir. La tata de cateva ori pe an, la Lili am fost o singura data si nu mai stiam unde e mormantul. La Didi la fel, de vreo doua, trei ori pe an.  Pentru mine, acesti trei oameni nu se afla acolo. De ce ma duc? Poate de rusine. Daca nu m-as duce ar fi ca o tradare desi nu e deloc asa. Daca nu m-as duce eu si inca vreo doi, trei oameni mormintele poate ca ar fi in paragina. Si si mormintele trebuie ingrijite, din respect pentru cei ce dorm acolo.

Am fost la Didi. De fiecare data am o strangere de inima. E in cimitirul Andronache, in cavoul unei foste studente, Nina. Urna cu cenusa se afla intr-un cavou mare, gol, cu o cruce pe care e trecut numai numele ei. Pe crucea familiei Mihai. De fiecare data ii privesc fotografia care incepe sa se stearga si ma gandesc ca pasii nostri ne poarta pe cai nebatute si nestiute. Cine ar fi crezut ca drumul dansei se va sfarsi astfel?

Ma intreb cati dintre cei care ajung in cimitir s-au oprit in fata fotografiei ovale, ce reprezinta portretul unei indience in sari. Numele i s-a sters de pe cruce - vopseaua neagra s-a spalat, de ploi,  si a ramas doar  sapat in cruce, alb. De parca ar spune - eu nu sunt aici, de fapt. Eu sunt in sufletele voastre, in filele cartilor, in adierea vantului.

Am fost la Didi. Pe mormantul alaturat, doi caini dormeau, incalziti de soare. Cateva morminte mai incolo, cativa barbati sapau o groapa. Lumanarile ardeau cu flacara mare. Iar Didi, din fotografia stearsa, parea sa spuna:
- Stii bine unde ma gasesti. Uita-te in jurul tau si in inima ta. 

5 comentarii:

Daniel spunea...

Foarte trist, intr-adevar... ptr dvs care ati iubit acele fiinte si care nu mai sunt printre noi. Didi, cum spuneti dvs, nu avea de unde sa stie in ce loc din tara asta se va odihni cenusa ei! Pamantul acesta hotarat de Dumnezeu romanilor, a primit cenusa ei. In cenusa ei a ramas iubirea pentru noi, fiindca iubirea nu moare, chiar daca arde. Cainii vagabonzi cred ca sunt, din punctul meu de vedere, niste tovarasi umili si credinciosi, mereu prezenti, pentru cei care dorm acolo. Sunt o companie placuta acei maidanezi, mult mai placuta decat tovarasia unor caricaturi care se autointituleaza oameni de spirit dar care il hulesc Dumnezeu Tatal. E trist ptr dvs, dar pentru Didi nu, fiindca e doarme si habar nu are pana unde pot unii a merge cu batjocura... mai bine asa... Desigur, nu mi-ar fi placut sa am parte de o asemenea viata ca a ei... si totusi, viata mea e mai urata si mai saraca... Si totusi, poate ca ea, infruntand in fiecare zi cate un mm de chin, a sfarsit prin a nu mai simti chinul. S-a obisnuit pana la urma ca, sa fie o romanca destoinica si buna. Didi a murit romanca si pentru asta noi trebuie sa o respectam si sa pomenim numele ei, a fost sora noastra.

Carmen Muşat Coman spunea...

Va multumesc. A fost o romanca, asa cum spuneti, destoinica si buna. Va multumesc pentru tot ce ati scris si simtit.

Daniel spunea...

Doamnă bună, credeți că ar fi posibil ca tot dvs. (fiindcă altă persoană nu o văd nimerită), să inițiați o petiție prin care să fie posibil ca Amitha Bose să fie declarată ”Cetățean de Onoare” (fie și postmortem) al localității Ipotești. Fie măcar pentru cuvintele ”Eminescu este magnetul care mă atrage spre România!”?
Eu am să vă susțin!

Daniel spunea...

Petiție online: Didi, Cetățean de Onoare(Postmortem) al localităși Ipotești!

Carmen Muşat Coman spunea...

Domnule bun, cred ca in ziua de azi totul e posibil. Poate ca Didi ar fi cea mai potrivita persoana sa fie cetatean de onoare al Ipotestiului. Sa verific cine mai e, ca sa nu-i fie numele asociat cu cine stie ce politician. E, poate un gest de recunoastere si de multumire si ar trebui sa ma gandesc serios. Revin si multumesc, toate cele bune.