vineri, septembrie 13, 2013

Vrei să fim prieteni pe facebook?



 Text apărut în Revista Accente, nr.11, septembrie 2013 



„Suntem prietene pe facebook!” îmi spune ea zâmbindu-mi cu gura până la urechi și se preface că nu observă privirea-mi  descumpănită. Și pe bună dreptate sunt mirată. Zău dacă am mai văzut până acum un nufăr cu picioare. Cum mi-a scăpat în lista cu „prieteni” o persoană care și-a pus la profil o fotografie cu o floare? Nu, nu sunt eu de vină ci sistemul care cred că mă fentează – căci constat că mi-am legat viața de nume de care nu am auzit. Din când în când văd, pe pagina mea, că musiu cutare mi-a acceptat cererea netrimisă. Să nu fiu înțeleasă greșit: sunt o susținătoare fanatică a facebook-ului, a prieteniei între popoare. Mi se pare de-a dreptul fantastic că atâția oameni trăiesc numai și numai ca să posteze fotografii din vacanță pe facebook: „Stai așa, să facem o fotografie pentru FB”. Valul, marea, soarele, apusul, răsăritul… vin și pleacă de sub ochii lor dar ei nu le văd. Precum japonezii ce traversează muzeul grăbiți, flesh-uind cu aparatele lor ce stochează viața, așa și facebook-iștii. Mă scuzați, termenul vine de la bouquin-iști. Numai că facebook-iștii sunt voyeur-iști. Se uită în baia colegilor, urcă în patul prietenilor, se strecoară între îndrăgostiți, admiră kilogramele pierdute de pe coapsele doamnelor de 50 de ani, participă la cununii la care nu au fost invitați, țin în brațe prunci ce nu au fost botezați. Mănâncă, beau, dorm, se trezesc în calculator, își beau cafeaua, se uită tâmp la fotografia bebelușului nepoatei, la brățara nouă, la telefonul cel scump, fac politică, scriu fără cratimă, își fac unghiile de la picioare, repetă o rugăciune, șeruiesc un concurs la care nu e nici un câștigător, spun noapte bună, urează la mulți ani, răspund urărilor de la mulți ani. Sunt voyeur-iști dar au devenit și exhibiționiști: Dear friends, iată somnul de frumusețe al pisicii mele! Dacă e început de weekend mi se recomandă o ținută veselă și o prietenă îmi arată colierul ei original. Un prieten îmi spune bancuri și un altul îmi trimite la semnat un protest pentru salvarea lumii. Un prieten a găsit cea mai bună măcelărie din oraș iar un grup de prietene a descoperit cea mai delicioasă înghețată din mall. Mi-am schimbat fusta, am ars mâncarea, am fost la tanti Lizeta și am mâncat ciorbă de curcan, buună, bună, am scris o carte și o dedic tuturor fanilor și prietenilor mei, fără număr, fără număr. Am fost și la teatru, fotografia din fața scenei din timpul actului II e caldă, șeruiți, vă rog, și dați like de vă place. Trăiască prietenii mei, eu am 3456, tu câți ai?
          Suntem prieteni pe facebook. Trăim online, fericiți, extaziați, excitați de numărul din ce în ce mai mare de „prieteni”. În timp ce lumea reală e din ce în ce mai goală de adevărații prieteni. Am dat cu toții în mintea copiilor, dar un copil e simpatic când se îndreaptă, în parc, spre un altul, întrebându-l: „Vrei să fii prietenul meu? Hai să ne jucăm”. El are scuza vârstei și a confuziei sentimentelor când se întoarce cu spatele apoi la „prietenul” său de-o clipă, în parc. Eu însă, om matur, cu capul pe umeri, părintele copilului din parc, de ce nu întorc spatele miilor de „prieteni” de pe facebook? De ce îmi pierd slujba, familia, timpul, viața întrebând calculatorul: Vrei să fim prieteni?
         

Niciun comentariu: