Copilul meu e perfect și eu sunt prietena lui

Îmi plac la nebunie ședințele cu părinții. Ca și ședintele de bloc. Vorbește toată lumea, ascultă cine mai poate. Nimeni. De când merg eu pe la ședințe am observat că sunt cam două categorii de oameni care iau cuvântul: cei care sunt nemulțumiți de copilul lor și cei care sunt încântați de copilul lor. Să ne oprim asupra celor din urmă, că sunt mai interesanți, mai ales că din prima s-ar putea să faceți parte, deci să cam știți despre ce e vorba. Așadar să ne-o imaginăm pe doamna din ultima bancă, venită mai târziu la ședință. Adică să ne imaginăm glasul ei pițigăiat:

- Adică să nu generalizăm că nu fac nimic acasă, că nu spală o farfurie. A mea spală, să știți.
- A mea a învățat toată vara, să nu generalizăm.
- Eu sunt prietenă cu fata mea.
 - Și cum ați reușit, doamnă, felicitări?! îi zice o mamă la spartul ședinței. Că eu n-am reușit.
- E nevoie de răbdare....
- Păi am răbdare, oho....

Aceeași mamă-prietenă cu fiica ei o tot întreabă pe dirigintă când și în ce constă examenul acela la limba străină, oare vor avea vreme să învețe, au nu va fi cam greu?
- Și la ce-o să-i folosească?

Fiind o clasă de uman, presupunându-se deci că elevii au venit acolo ca să învețe limbi străine, doamna se cam supără pe mine când mă bag în seama cu ideea asta a mea, că au de-aia au venit la clasa aia, ca să învețe limbi străine. Ea vrea să știe concret la ce-o să-i folosească franceza.

- La nimic, doamnă, la nimic n-o să-i folosească, nici viața ei n-o să-i folosească la nimic dacă așa pui problema! îmi vine să-i strig. Dar tac. Ca să nu par nebună, deși uneori cam am dubii.

O mamă este însă mai înțelegătoare. Fiica ei are mult de învățat, anul acesta, dar îi promite ea dirigintei că o să încerce s-o convingă să se înscrie la acel examen. N-o să-i fie ușor să o convingă și e posibil să nu reușească, dar încearcă.
- Mulțumesc, spune blând diriginta dar nu-mi dau seama dacă e ironică.

A, nici unul nu spune „Multumesc” că s-a oferit diriginta să facă niște ore suplimentare cu elevii ei, la ora 7,30, vinerea. Adevărul e că e cam devreme, chiar așa? Abia se scoală de dimineață copiii ăștia, n-ați văzut că dorm cu capul pe bancă?

Cum, au început să chiulească? Pai încă nu s-au obișnuit cu școala, prea i-au luat și profesorii repede, cu testele.

Dar unde vor face balul de absolvire a liceului? întreabă un părinte. Căci nu mai e mult, acum trece anul și trebuie găsit un restaurant bun, că doar o dată termină și ei liceul...

- Iar dumneavoastră, doamna dirigintă, ar trebui să vă împrieteniți cu copiii, să fiți prietena lor, o sfătuiește mama-prietenă cu fiica ei .Să vă dați așa, pe lângă ei, să-i luați pe după umeri și să-i mai întrebați ce fac...
- O să mă străduiesc, răspunde diriginta.
Are 1,60. Elevii ei au 1,80

V-am zis doar că-mi plac la nebunie ședințele cu părinții.


Comentarii

Daniel a spus…
Incredibila asemanarea
intre abordarea dvs si aceea pe care am avut-o de curand la o sedinta cu parintii. Parca am fi frati.

Sarut mainile.
Carmen Musat Coman a spus…
Eu cred ca suntem frati nu ca e anormala situatia.
Criss a spus…
Nici o diferență între părinții copiilor de la gimnaziu și cei de la liceu. La prima ședință din clasa a VIII -a am pus pe ordinea de zi toate problemele referitoare învățătură și examenele din acel an. După ce am explicat vreo 30 de minute principalele aspecte ale metodologiei de examen, medii, importanța învățării zi de zi, rezolvarea temelor și câte și mai câte,am ajuns la final și am dat cuvântul părinților, gândind că fiecare poate avea o întrebare despre cele discutate.
Prima întrebare (mama unei eleve bune) a fost stupefiantă: „Doamna dirigintă, lăsați astea, noi ce facem cu banchetul?”
Carmen Musat Coman a spus…
Pai, da, din banchet in banchet. Cu limuzina.

Postări populare