luni, martie 17, 2014

”Peste tot numai handicapați”

Râde, se împiedică, iar râde, coboară învârtindu-se, privește în urmă și zice, râzând:
- Peste tot numai handicapați!
În urma tinerei, șoferul autobuzului se chinuiește să deschidă o trapă, să o facă scară pentru femeia în cărucior cu rotile.
Nu are un picior și e singură, într-un cărucior cu rotile, în autobuz, așteptând, resemnată, ca acea trapă să facă legătura cu pământul și să poată coborî.
- Să-ți dea Dumnezeu toată sănătatea din lume! spune ea întinzând mâna șoferului care o și ajută să coboare.
Manevrează cu îndemânare căruciorul vechi și o privesc dispărând pe trotuar, într-o mulțime indiferentă.
Privitori ca la teatru am fost toți, șoferul așază trapa la loc, aceasta se face podea iar eu stau în picioare lângă  ea un minut mai târziu, în autobuz, privind-o tâmp, neîndrăznind s-o ating cu piciorul, descoperind-o datorită acestei femei care a luat Bucureștiul pieptiș.
Un gust amar, râsul tinerei ce răsună în urechi, o porta-voce a unei lumi indiferente și cinice, peste imaginea șmecherului ce ieri parca mașina pe locul rezervat persoanelor cu handicap, la intrarea în parcul Herăstrău.
Și o trapă care nu se deschide decât rar, foarte rar.

Niciun comentariu: