luni, martie 10, 2014

Aș bicicli dar n-am cum

Privești cerul, dar e înnorat precum cei care-ți bagă-n față două țeline la doi lei, două legături de pătrunjel la un leu, două pomelo la 5 lei. O lume înnegurată și din ce în ce mai agresivă - verbal, gestic. Treci printre ei încercând să-ți ascunzi sufletul, să-l acoperi, însă nu ai cum, vorbele lor te săgeată și-ți risipesc seninătatea. Gesturile lor murdăresc, pe zi ce trece, o lume ce se scufundă și ai impresia că ești într-un film grotesc, vechi, cu o lume ce a dispărut. Pe când, de fapt, tu dispari, cu lumea ta cu tot.
Pe o stradă marcată de o barieră, ducând spre piața Obor, un bodyguard tânăr, purtând uniforma BGS, țipă la un domn de vreo 60 de ani, proptit cu mâinile pe ghidonul bicicletei. Bodyguardul urlă:
- Nu-nțelegi că nu ai voie? De aici până aici, toată porțiunea asta, nu ai voie! E semnul pus la intrare, la barieră!
- Cum adică nu am voie? Cum să nu am voie?
Vocea bodyguardului o acoperă pe cea a biciclistului, latră, mușcă din aer. Nepăsători, oamenii trec pe lângă ei, ca în somn. Adormiți, amorțiți...
La capăt de stradă, la barieră, te uiți după semnul care interzice accesul bicicliștilor. Nici măcar cerul nu ți-l arată, pentru că nu e. Te învârți pe loc, ca prostul, căutând un reper dar știi bine că nu mai e.
În urma ta, biciclistul își conduce bicicleta, pe jos, în afara ariei interzise, și simți că mergi alături de el, spre marginea unei Românii interzise, turbate.
De fapt, nici nu știi că mergi în cerc.

Niciun comentariu: