marți, august 26, 2014

O piesă la ambasadă. La Obor.

- Să-ți iau un covrig? întreabă cea mai dolofană, îmbrăcată-n negru și cu ochelari negri, cât fața.
- Nu, am mâncat la ambasadă, răspunse cea tânără, cu pantaloni scurți și maieu.
Sunt doar două trecătoare din miile de la Obor. Merg repede, privind înainte și vorbind tare. Merg în fața ta și vocile lor se întretaie cu vocile celor ce vin de pe contrasens, astfel că pierzi din conversație.
- Aia câștigă bine, zise tânăra.
- Da? Păi, cât?
- Cam un milion.
- Ei, ce ăsta e câștig?
- Păi e, e escortă, zise cu admirație tânăra.
- E escortă, dar nu-i ia ea pe toți, cum,  mânca-ți-aș, că e piesă!
Se pierd în mulțime. Nu sunt piese dar  nici nu par ceea ce sunt. Și în timp ce traversezi și tu strada te întrebi ce mama dracului poate să însemne în jargon „ambasadă”, că „piesă” parcă te prinzi că ar însemna „bunăciune”. 

Niciun comentariu: