De pe Mătăsari pe Popa Nan

septembrie 02, 2015

De pe Mătăsari pe Popa Nan

Pe doamna Georgescu am cunoscut-o acum 20 de ani. Avea vreo 60 de ani, părul alb prins într-o coadă de cal – puținul care-i mai rămăsese. Micuță și vioaie. Dinții îi lipseau prin unele locuri însă nu era un motiv să nu râdă. Venea în parc cu nepoata și strănepoata. Locuiau într-una din curțile cu case multe și mărunte din preajma zonei Pache Protopopescu. Cum veneam și eu tot cu căruciorul cu copilul, în părculețul de lângă Pro Tv, acolo unde e școala Jose Marti, vorbeau despre una, despre alta. Mai mult despre copii. Atunci mi-a zis ceva de niște case pe care nu le mai aveau, de o editură a familiei, însă mărturisesc că nu am reținut pe termen lung.

Mătăsari nr 23, septembrie 2015

De întâlnit nu ne-am mai întâlnit până acum vreo doi ani, când am fost la a doua ediție a Festivalului Femei pe Mătăsari, organizată de Iulian Văcărean, a cărui limonadă dotează spitalul Marie Curie – bine, el face mult mai multe lucruri pentru copiii bolnavi de leucemie. Tarabele, chioșcurile erau de-a lungul și de-a latul strazii Mătăsari, iar măsuța mea cu cărțile Cununilor de stele era și ea pe undeva, pe la mijlocul străzii. Am recunoscut-o imediat când a venit la standul meu – era neschimbată, doar puțin mai slabă și un pic mai intrată la apă - și am abordat-o. A fost mirată să o recunosc după atâta vreme. Mi-a zis că stau chiar în dreptul casei familiei ei pe care au reușit să o recupereze și după lungi procese au reușit să-l dea afară și pe proprietar. Vor vedea acum ce vor face cu casa, poate vor reuși să o vândă.

Am ridicat privirea și am văzut ce scria pe fațada casei de la numărul 23 unde mă aflam: Editura Cugetarea. Așadar, aceasta era editura familiei.

Am căutat informații despre editură. Înființată de Petre C Georgescu Delafras, în 1920, om cu șapte clase dar cu ambiție, editura a ajuns una dintre cele mai mari edituri din România. Orfan de mamă la 4 ani și de tată la 14, a lucrat ca ucenic tipograf și a făcut editura din nimic. Timp de 16 ani editura a fost în propria casă, de pe strada Mătăsari, și succesul editurii au fost tipărirea cărților lui Jules Verne în tiraje foarte mari și la prețuri foarte mici și investirea imediată a capitalului:

„Dacă totuși am avut beneficii importante, care sporeau an cu an, explicația stă în acest fapt: cheltuielile de regie au fost aproape inexistente, iar beneficiile, toate, au fost capitalizate imediat, nereținând pentru mine nicio centimă. Repet acest fapt de-o importanță capitală, care lămurește aproape totul: ani de zile în șir n-am reținut pentru mine, din veniturile editurii, nicio centimă. Tot ce încasam, dar absolut totul, investeam numaidecât în alte tipărituri. A fost un adevărat record de sporire a capitalului, fără de care, însă, editura mea n-ar fi atins dezvoltarea la care a ajuns.” (din cartea Cum am cucerit viața, autobiografie, reeditată în 2014 de Curtea veche)

Emile Zola, Victor Hugo, Lamartine, Dostoievski, Maxim Gorki, George Sand, Pierre Loti, dar și contemporanii epocii au văzut lumina tiparului la editura Cugetarea: Anatole France, Thomas Mann, Claude Farrere, Wassermann, St. Zweig, Emil Ludwig. Însă scopurile principale ale editurii au fost publicarea autorilor români (Cezar Petrescu, Gala Galaction, Gib Mihăescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Victor Ion Popa, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu) și tipărirea manualelor școlare (autori - prof. Petre Ghiaţă, I. Rotaru, I.P.S.S. Irineu, Constantin Giurescu, I. Nisipeanu)

Despre editor cel mai bine vorbește Adrian Cioroianu, în prefața cărții reeditate

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istoria-unui-mare-editor-de-ziarul-de-duminica-13393094

La Cugetarea s-a tipărit, în 1940, în ediție de lux, Enciclopedia României, rebotezată de elevi și studenți Enciclopedia Cugetarea- Delafras.

În 1936, atelierele tipografice au fost mutate în strada Popa Nan, la numărul 21. Adresa mi-a apărut, pentru prima dată, pe un site de imobiliare. Un anunț spunea că pe locul fostelor ateliere tipografice ale editurii Cugetarea se înalță acum un bloc nou – de fapt se consolidează clădirea veche și se extinde. Când am ajuns pe strada Popa Nan, în căutarea unui loc ce nu mai reține nici măcar o cărămidă din fosta casă – la numărul 49, unde a locuit cu chirie familie poetei Magda Isanos – am văzut și așa-zisul șantier: zidurile fuseseră curățate de tencuiala la parter, o schelă mobilă dormea pe fața laterală a clădirii, ceva nou și alb părea să fi lungit clădirea. Azi, când am făcut fotografiile, doi muncitori cu veste portocalii și cu cască intrau în clădire, unul dintre ei ducând o găleată cu nisip.

Nu știu povestea casei, cine, cum a recuperat, vândut. Nu știu nici dacă doamna Gerogescu pe care am întâlnit-o eu este fiica editorului Georgesscu. Dacă acesta avea 55 de ani în 1939, când a scris cartea Cum am cucerit viața (a murit în 1963, desproprietărit) iar doamna Georgescu pe care am cunoscut-o eu are acum cam 80, atunci e posibil să fie. Poate o voi reîntâlni și atunci mă voi lămuri.