Marin Sorescu. 80.
De pe peretele din spatele functionarei de la Posta Romana,
Marin Sorescu ma priveste blajin.Zambeste intelegator: vremurile sunt urate, oamenii sunt grabiti, timbrele s-au scumpit, tinerii nu stiu sa completeze un formular, o batranica doreste sa trimita in America o vedere, un domn plateste o amenda, un chinez plateste factura telefonului, un arab plateste o taxa pentru autorizatie de constructie sau ceva de genul asta... Imprimanta scoate chitantele, zgomotos, si in timp ce-l privesc si eu pe Marin Sorescu si ma intreb ce cauta acolo (ma dumiresc ulterior, e un eveniment in colaborare cu Posta Romana) citesc poezia de pe afis:
Boala
„Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.”
Comentarii