Dragă Sfinția Ta
(să mă iertați, dar așa se adresează într-o scrisoare)
Ce mai faceți, sper că sunteți bine, dumneavoastră și ai dumneavoastră. Noi suntem bine, pe cât se poate. Ne pregătim de iarnă. De fapt nu ne mai pregătim, una, pentru că nu avem cu ce, a doua, că nu ne mai trebuie, de-asta vă și scriu, să vă mulțumesc, că nu ne mai trebuie nimic. După ziua luminată de ieri am luat și noi lumină și căldură pentru toată iarna, pentru toată viața, ce vorbesc eu aici. Vă scriu să vă spun că suntem tare mândri că am putut contribui și noi cu tot ce am avut pentru a se pune o cărămidă la catedrala neamului. Cum? Nu suntem și noi trecuți acolo, lângă Becali? Da, desigur, înțelegem, nu ne putem compara. Nu, oi am avut și noi, dar le-am mâncat și lâna am ars-o-n sobă. Mână lungă n-am avut, dumneavoastră știți mai bine ce înseamnă. Nu, nu regretăm, că noi am crescut cu frică de Dumnezeu. Dumnezeu, haideți că-l știți din poze, aveți dreptate, se arată numai celor ce au credință. Dumneavoastră aveți o haină aurită și pereți auriți, am înțeles totuși că aurul nu e un bun conductor, de-asta zic că nu cred că vă aude Dumnezeu. Eu cred că nici nu vrea să vă vadă, dacă mă întrebați pe mine. Și mai cred și că stă cu spatele la sfinția ta și sfințiile voastre. Pentru că-i e rușine cu voi. E posibil să și țină poarta închisă când oți veni voi, chiar dacă vă ascundeți în buncăr, să vă întâlniți cât mai târziu cu Sfântul Petru. (Sfinția ta, iartă-mă, cred că ăsta care a scris astea e un alt eu, subconștientul, dar stați liniștit că-l aranjez eu).
Știți de ce vă scriu? Pentru că-mi pare tare rău că nu ați fost înțeles și vi s-a dat peste mână când ați spus că e neîncăpătoare catedrala, pentru că populația e numeroasă. Eu am înțeles ce ați vrut să spuneți și vă susțin. Și de faceți o petiție eu mi-o pun pe piept și merg cu ea la semnat. În petiție să scrie că vrem ca toată țara să fie o catedrală, să se facă așa, pe granițele țării o catedrală și atunci să mai văd eu pe ăla care zice că nu are drum, școală sau spital. Țara=catedrală și până și ultimul invidios o să se dea pe brazdă. Invidios e un cuvânt nou, l-am auzit de la o altă sfinție, dar să știți că eu nu sunt invidios, nu voiam să mă dau cu merțanele alea de la catedrală, am rău de mașină, de mașină scumpă, zic, eu sunt obișnuit cu rata. Da, am și rate, dar ziceam de autobuzul-rată. Totuși un pic de invidie parcă m-ar pișca pe limbă, că aș vrea și eu să fiu ca sfinția ta, să vând vin fără bon. Și să nu mai plătească nici patronul meu - frate-miu - impozit pe salariu și să-i rămână lui, că are necazuri cu nevasta, i-au dat-o acasă că nu mai e loc în spital. Și că mi-am adus aminte parcă nici pe casă și teren nu aș vrea să plătesc impozit, așa, ca sfinția ta.
Stai, nu arunca cu crucea după mine, crucea mă-tii, că a fost scumpă și tot noi o plătim, sfinția ta.
Sfinția ta, voiam să-ți scriu mai mult dar s-a înserat și nu mai am decât o lumânare și o țin de bună, da, e cumpărată de la biserică, eu respect biserica și nu vin cu lumânări luate de la supermarket, respect afișul că mi-e teamă de afurisenie. Închei așadar aici și vreau doar să vă mai întreb cam cât a costat patrafirul ăla din aur de pe sfinția ta, că tare frumos era. Nu vreau să-mi iau, dar să știu cam câte generații mai muncim pentru sfinția ta. A, toate?
Semnează un cetățean orbit de patrafir
Ce mai faceți, sper că sunteți bine, dumneavoastră și ai dumneavoastră. Noi suntem bine, pe cât se poate. Ne pregătim de iarnă. De fapt nu ne mai pregătim, una, pentru că nu avem cu ce, a doua, că nu ne mai trebuie, de-asta vă și scriu, să vă mulțumesc, că nu ne mai trebuie nimic. După ziua luminată de ieri am luat și noi lumină și căldură pentru toată iarna, pentru toată viața, ce vorbesc eu aici. Vă scriu să vă spun că suntem tare mândri că am putut contribui și noi cu tot ce am avut pentru a se pune o cărămidă la catedrala neamului. Cum? Nu suntem și noi trecuți acolo, lângă Becali? Da, desigur, înțelegem, nu ne putem compara. Nu, oi am avut și noi, dar le-am mâncat și lâna am ars-o-n sobă. Mână lungă n-am avut, dumneavoastră știți mai bine ce înseamnă. Nu, nu regretăm, că noi am crescut cu frică de Dumnezeu. Dumnezeu, haideți că-l știți din poze, aveți dreptate, se arată numai celor ce au credință. Dumneavoastră aveți o haină aurită și pereți auriți, am înțeles totuși că aurul nu e un bun conductor, de-asta zic că nu cred că vă aude Dumnezeu. Eu cred că nici nu vrea să vă vadă, dacă mă întrebați pe mine. Și mai cred și că stă cu spatele la sfinția ta și sfințiile voastre. Pentru că-i e rușine cu voi. E posibil să și țină poarta închisă când oți veni voi, chiar dacă vă ascundeți în buncăr, să vă întâlniți cât mai târziu cu Sfântul Petru. (Sfinția ta, iartă-mă, cred că ăsta care a scris astea e un alt eu, subconștientul, dar stați liniștit că-l aranjez eu).
Știți de ce vă scriu? Pentru că-mi pare tare rău că nu ați fost înțeles și vi s-a dat peste mână când ați spus că e neîncăpătoare catedrala, pentru că populația e numeroasă. Eu am înțeles ce ați vrut să spuneți și vă susțin. Și de faceți o petiție eu mi-o pun pe piept și merg cu ea la semnat. În petiție să scrie că vrem ca toată țara să fie o catedrală, să se facă așa, pe granițele țării o catedrală și atunci să mai văd eu pe ăla care zice că nu are drum, școală sau spital. Țara=catedrală și până și ultimul invidios o să se dea pe brazdă. Invidios e un cuvânt nou, l-am auzit de la o altă sfinție, dar să știți că eu nu sunt invidios, nu voiam să mă dau cu merțanele alea de la catedrală, am rău de mașină, de mașină scumpă, zic, eu sunt obișnuit cu rata. Da, am și rate, dar ziceam de autobuzul-rată. Totuși un pic de invidie parcă m-ar pișca pe limbă, că aș vrea și eu să fiu ca sfinția ta, să vând vin fără bon. Și să nu mai plătească nici patronul meu - frate-miu - impozit pe salariu și să-i rămână lui, că are necazuri cu nevasta, i-au dat-o acasă că nu mai e loc în spital. Și că mi-am adus aminte parcă nici pe casă și teren nu aș vrea să plătesc impozit, așa, ca sfinția ta.
Stai, nu arunca cu crucea după mine, crucea mă-tii, că a fost scumpă și tot noi o plătim, sfinția ta.
Sfinția ta, voiam să-ți scriu mai mult dar s-a înserat și nu mai am decât o lumânare și o țin de bună, da, e cumpărată de la biserică, eu respect biserica și nu vin cu lumânări luate de la supermarket, respect afișul că mi-e teamă de afurisenie. Închei așadar aici și vreau doar să vă mai întreb cam cât a costat patrafirul ăla din aur de pe sfinția ta, că tare frumos era. Nu vreau să-mi iau, dar să știu cam câte generații mai muncim pentru sfinția ta. A, toate?
Semnează un cetățean orbit de patrafir
Comentarii