Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Când am văzut în librărie toate cărțile acelea minunate despre cum să-ți crești copilul fără frică de întuneric, cum să-l faci să fie empatic etc etc mi-am zis că tare bine mi-ar fi prins acum vreo 20 de ani și că am eșuat în multe în meseria de părinte. Apoi mi-am amintit de oamenii care vin la târgurile de carte și cumpără Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, întrebându-mă cum s-a făcut, ultima doamnă întâlnită la Asia fest mărturisindu-mi, cu lacrimi în ochi, că a eșuat în relația cu copilul ei adolescent. Și mă gândesc că de fapt asta e problema noastră, a părinților, că am vrea să fim părinții perfecți și să-i creștem bine și frumos pe ai noștri copii și ne simțim vinovați pentru că nu am înțeles, nu am știut cum să gestionăm unele momente, și că trăim toată viața cu această vinovăție ascunsă în timp ce ei ne acuză pe noi de toate fricile lor iar noi ne acuzăm părinții de toate fricile noastre, o vinovăție perpetuă și constantă de roboți neterminați și rebutați.
Ce vreau eu să vă spun e că nu o să învățați din cartea asta mai mult decât știți ci doar vă veți reaminti situații trăite, văzute sau auzite.