Floarea cu nas roșu

 

Ieri am făcut o floricică. De fapt nu eu. O fetiță de trei ani. Și-a așezat în poală biluțele colorate și apoi a început să le înfigă în tăblița cu găurele. 

- Hai să începem cu tulpina, zic eu...

Fetița a luat o biluță roșie și mi-a arătat-o. Am deschis gura să-i spun că tulpina e verde dar mi-am dat seama la timp că în imaginația noastră tulpina poate avea orice culoare vrem noi. A făcut o tulpină colorată, a făcut și floarea, i-a făcut două frunze generoase - și, cu gura până la urechi de fericire, a zis:

- Acum o să-i facem nasul. 

Și a început să râdă. Am deschis gura ca să-i zic că floarea nu are nas dar deja în mintea mea era amintirea aceea a lui Ionuț Burlacu, căștigător al concursului Fotograful anului în România, ediția 2018, cu fotografii și în National Geographic,  care a renunțat să deseneze după  ce, „la una dintre ore, când ni se ceruse să desenăm marea, eu am pus niște munți înalți și înzăpeziți la orizont; învățătoarea a râs ironic, zicând că așa ceva nu există… Aș vrea să o întâlnesc și să îi arăt câteva peisaje făcute în Norvegia...”

Și floarea a avut un nas roșu, ochi câș și o gură lipită de nas și a fost cea mai frumoasă floare de pe lume. Și fetița a râs, fericită, și am râs amândouă, fericite.

Spuneți-le că sunt minunați, frumoși, talentați. Încurajați-i. Încurajați-le aptitudinile. E posibil ca mai târziu, adolescenți fiind, să vă reproșeze că numai voi îi vedeți așa și că-i lăudați pentru că sunt copiii voștri. Mergeți înainte. La un moment dat își vor da seama și ei că sunt talentați, unici.