De-a hoţii şi vardiştii în şcolile româneşti

Priveşte în grădina de peste Ocean şi vei vedea acolo violenţă, mi se va spune. Şi, totuşi, nu. Adevărul e că nici nu mai văd aşa de bine la distanţă, am citit destul la lumânare pe vremea lui Ceauşescu şi am şi eu o vârstă; şi apoi, m-am cam săturat să privesc peste gard la cei cărora ba le este mai bine ca mine, ba le este mai rău. Pentru că tot uitându-mă peste gard îmi ia mie foc casa şi se face scrum.

Deci vă avertizez de pe acum, să nu cumva să-mi prezentaţi nu ştiu ce statistici cu elevi mitraliaţi în campusurile americane fiindcă n-o să reuşiţi decât să mă enervaţi şi o să ripostez, or, tocmai în acest articol care este despre non-violenţă? Nu se cade. Dar ca să nu spuneţi că ascult doar ce-mi convine, vă voi zice că dacă (Doamne, fereşte, fac cruce de trei ori!) armele ar fi la vânzare cvasi-liberă ca în America, numărul elevilor seceraţi în şcolile româneşti ar fi de „n” ori mai mare ca acolo. Pentru că românii au sânge de latin şi se înflăcărează mai repede? Nu, pentru că trăim în ţara junglei, unde fiecare-şi face dreptate. Pentru că autorităţile sunt neputincioase, lipsindu-le legile care să pedepsească violenţa, elevii violenţi, căci la ei mă voi referi.

Mai întâi au fost nişte camere video puse pe holurile şcolilor, spre a supraveghea elevii. Din relatările personale ale celor urmăriţi cu camera video, pumnii traşi în capetele celor mai mici nu şi-au micşorat nici frecvenţa nici intensitatea. Au fost şi sunt nişte body-guarzi la porţile şcolii, dar pe dinăuntru, în curte, şi sunt mai preocupaţi de seminţele de floarea soarelui şi de fustele elevelor decât de cine aruncă pungi cu apă de la etajul III. Pardon. Acela nu-i act de violenţă, e distracţie. Atunci să ne referim la picioarele-n gură date celor mai pişpirii, pe terenul de sport când nu e sport. Aia, da, violenţă, că doar filmele de la televizor sunt educative!

De la poarta şcolii-ncolo, unde se opreşte autoritatea unităţilor de învăţământ (care autoritate?) cică ar trebui să intervină poliţia de proximitate, dar pe aleile întunecoase, în afară de perechi de ochi roşii (ale câinilor maidanezi dar la ei violenţa are alt nume, instinct de supravieţuire) nu vezi nici girofaruri, nici jandarmi nici picior de poliţist – decât când sunt solicitaţi prin telefonul de urgenţă dar dispar de urgenţă. Vezi în schimb cete de trei-patru puradei sau mai măricei, oricum, până-n 18 ani, ca să nu intre sub incidenţă penală, că la noi legea ocroteşte minorii, fie ei şi criminali, nu?

O să spuneţi, ei, na, nişte puradei, care-i problema? Ei, nu v-aş dori ca al vostru copil să dea nas în nas cu ei. Că mici, mici, dar ştiţi ce răi sunt? Mai întâi întreabă cât e ceasul. Iar dacă elevul nu e pus în gardă, de acasă (că doar nu de la şcoală, nu?), scoate telefonul şi... harşt! Nu mai are telefonul!
Aşa-i trebuie, dacă e prost şi nu-i atent, nu? Ei, nu sunt de acord. Pentru că oricum o dai cu ei nu-i bine. Pentru că şi dacă spune că n-are telefon fac ei puradeii în aşa fel încât să nu aibă nici ghiozdan (cu chei cu tot, telefon). Şi nici dinţii din faţă. Nu mă-ntrebaţi cum, gândiţi-vă şi voi că nu e greu. Dacă vă e greu totuşi deschideţi televizorul sau staţi de vorbă cu al vostru copil.

Dacă veţi deschide televizorul, veţi afla că: o elevă a fost înjunghiată de către prieten în biroul directoarei; că o profesoară a fost dată cu capul de tablă; că o bătaie între fete a fost încurajată de o întreagă clasă; că o fată a fost bătută de rivală la colţul şcolii; că patru şmecheri iau taxă de protecţie; că un pedofil a luat de mână o fetiţă din faţa şcolii şi a dus-o în boscheţi; că un grup de golani tâlhăreşte elevii la colţul blocului: că un violator urcă în lift, seara, după elevele care se întorc de la şcoală.

Dacă veţi sta de vorbă cu al vostru copil veţi afla că: un coleg de-al lui a tocmit nişte elevi mai mari să-l bată pe cel care-l enerva, şi aceştia s-au achitat mai mult decât onorabil pe holul şcolii, dovadă că a venit poliţia, s-a ţinut consiliu profesoral şi va avea loc şi o şedinţă cu părinţii; că la colţul primului bloc de lângă şcoală tot timpul e un grup de patru puradele (oare există femininul?) care îl tot întreabă cât e ceasul dar a avut noroc până acum, n-au fost curioase să afle dacă are ceas în ghiozdan; că pe drumul spre casă se mai găseşte câte unul care să-l fluiere sau să-l întrebe dacă vrea bomboane că ar avea el undeva şi i-ar da, numai să-l însoţească.

Dacă vă veţi uita la televizor veţi vedea poliţiştii şi jandarmii dând din umeri, a neputinţă, de parcă adună maidanezi de pe stradă cărora trebuie să le dea drumul după două ore, căci nu au cum să-i sancţioneze pe toţi aceşi golani minori. Bine, îi veţi vedea când sunt chemaţi, adică după vreun incident, căci de prevenire se pare că au auzit doar în broşuri. Dacă vă veţi uita însă pe stradă, pe lângă al vostru copil, nu-i veţi zări, şi nu pentru că acum sunt ocupaţi cu summit-ul, ci pentru că fiind „de proximitate” sunt atât de aproape încât nu-i vedeţi, înţelegeţi dumneavoastră?

Deci dacă eu nu văd la un metru în faţa mea la ce să mă mai uit peste Ocean? Când eu trăiesc în România şi vreau legi care să-mi apere copilul, legi care să-i pedepsească pe cei care fură, agresează, omoară, şi nu mă interesează că sunt minori! M-am săturat de legi care măresc pensiile magistraţilor, ale parlamentarilor, vreau legi care să mărească pedepsele sau să le înfiinţeze acolo unde nu sunt. Nu mai vreau ridicări din umeri a neputinţă indiferentă, în timp ce copilul meu, al tău se duce şi se întoarce de la şcoală sub ameninţarea violenţei!

Nu mai vreau campanii de conştientizare a violenţei în şcoli – sau, da, vreau, dar în paralel cu înfiinţarea şi aplicarea sancţiunilor. Acum doi ani, campania „Fii deştept, nu fi violent” avea drept scop reducerea violenţei în şcolile bucureştene. Mijloacele campaniei par şi rizibile în comparaţie cu realitatea de pe stradă. Concursurile sunt bune în interiorul şcolilor doar dacă la poarta lor se află poliţişti şi jandarmi care pot aplica sancţiuni celor care sunt violenţi. Altfel ne jucăm de-a hoţii şi vardiştii cu baloane de săpun în şcoală în timp ce afară ne aşteaptă hoţii adevăraţi, cu alice.

Ca să fiu bine înţeleasă am să o spun direct, să nu mi se reproşeze că nu m-am exprimat clar: domnilor parlamentari, eu şi miloane de părinţi vrem legi care să pedepsească violenţa asupra copiilor noştri! Aţi înţeles?

Notă: Nici un articol, fragment de articol sau fotografie nu pot fi publicate fără acordul autoarei.