Egali, până la certificatul de căsătorie

Într-o selectă întrunire ce avea drept scop principal – nerostit dar sugerat discret – aplicarea unui duş rece pe capetele femeilor prezente, spre a se dezmetici şi a duce învăţăturile mai departe, s-a abordat, la un moment dat, şi necesitatea educării bărbatului. Bineînţeles, nu era nici un bărbat de faţă, aşa cum se întâmplă la asemenea dezbateri. În cel mai bun caz, sunt prezenţi doi, cel mult trei, la deschiderea lucrărilor, după care se scuză ori nu şi dispar. Poate se simt copleşiţi de numărul purtătoarelor de fuste, deşi mă cam îndoiesc. Mai degrabă li se pare neinteresantă „bârfa“ acestora, căci orice reuniune, fie ea şi cu pretenţii de seminar, care are mai mult de trei membre capătă, pentru ei, această conotaţie.

Deci s-a discutat despre necesitatea educării jumătăţii noastre, care consideră că nevasta trebuie să facă toate activităţile extraprofesionale, înţelege aici casnice: crescut copii, dus-adus de la şcoală, gătit, aprovizionat, spălat, călcat. S-a luat cuvântul, femeile s-au indignat, da, aşa ceva trebuie să înceteze, femeia nu e o sclavă, lucrează cot la cot cu soţul ei opt, zece ore, apoi şi acasă, deci are două servicii, nu e drept, trebuie să-şi împartă responsabilităţile. Mamele au un rol important, e musai să-şi educe fiii să-şi respecte soţiile, să le ajute! Ele sunt vinovate, mamele, căci îşi cocoloşesc băieţii, le aduc tot pe tavă, fără ca ei să mişte un deget. Toată lumea era de acord, da, aşa e, mamele să-şi schimbe comportamentul, să-i educe în spiritul egalitarismului.

În zumzetul comun s-a auzit, la un moment dat, spre sfârşitul seminarului, vocea unei doamne, profesor universitar. Tonul ei era ironic, pentru a da o notă suportabilă povestirii. Era văduvă, crescuse doi băieţi. De când erau mici, cei doi puneau masa, spălau vasele, rufele, mergeau la piaţă, dereticau. Îi învăţase că ei doi trebuie să facă toate aceste lucruri, fiindcă ea merge la serviciu, să câştige bani pentru a avea ce mânca. Băieţii ei erau nişte gospodine în blugi. Când fiul cel mare s-a căsătorit, la prima ei vizită în casa tinerilor căsătoriţi, doamna a avut un şoc. În sufragerie, lăţit în fotoliu, cu picioarele pe măsuţă, fiul se uita la televizor, în timp ce soţia robotea în bucătărie. Siderată, l-a îndemnat, şoptit, să se ducă să-şi ajute jumătatea. Răspunsul a năucit-o şi mai mult: „Păi de ce m-am însurat, ca să stau tot eu în bucătărie?“

S-a făcut linişte în sală. Morala era acolo, la îndemâna oricui, atât de evidentă… Că oricât de educat ar fi, bărbatul capătă, o dată cu certificatul de căsătorie, mentalitatea omului însurat. Da, au fost de acord participantele, adrisantul nu e bun. Bărbatul însurat trebuie educat, au concis ele. Dar asta într-o dezbatere viitoare, pentru că acum e târziu şi soţilor lor le-or fi amorţit picioarele pe măsuţa din sufragerie, aşteptând să fie chemaţi la masă.

Notă: Nici un articol, parte a unui articol nu pot fi reproduse fără acodrul autorului.