luni, iulie 26, 2010

Despre oamenii-vampiri

Sunt cei care ţi se plâng dar nu pentru că ar aştepta vreo soluţie ci pentru a se hrăni cu energia ta. Tu le dai sfaturi, îi încurajezi, îi susţii moral dar când vezi că aceleaşi probleme vin, periodic, peste tine, şi le spui franc să şi le rezolve, pentru că într-adevăr au nişte probleme, ei, bine, atunci se supără. Te acuză că eşti dură şi se supără pe tine. Fiindcă, de fapt, ei nu au puterea de a-şi rezolva problemele, se complac în lamentaţie, dar susţinerea care vine din partea celorlalţi îi hrăneşte. Sunt laşi, se tem să înfrunte realitatea, lumea, tot ce vor ei e să aibă cui se plânge, nepăsându-le că-i încarcă pe ceilalţi cu problemele lor. Dacă le oferi soluţii, sprijin practic apoi sar ca arşi: ei, de fapt, nu vor decât vor să-şi descarce sacul cu frustrări în capul tău, să le preiei, să-ţi plângă pe umăr şi să pară victime. Până la urmă victimă eşti tu, a lor.

2 comentarii:

Madalina spunea...

Vai, imi este groaza de asemenea oameni! Si nu stiu cum fac ca parca ii atrag. Mereu se gaseste cate unul sa vina sa se planga la mine de parca eu as stii solutiile tuturor problemelor. La inceput am fost magulita. Ma gandeam : ”Uau, oamenii astia chiar au incredere in mine de revin.” Apoi am inceput sa obosesc si am spus ”Stop! Am si eu problemele mele. Dar cel mai mult am bucurii, de care nu ma pot bucura daca tu revii mereu la mine cu probleme.” Asa am devenit eu egoista, nesuferita, infumurata si cum mai spun ei. Dar mi-e bine asa.
Spor la treaba! O zi faina! O sa te mai vizitez ca-mi placi!

Carmen Muşat Coman spunea...

Bucuroasa de cunostinta.
Nu ma deranjeaza sa-i ascult - pe cei care ma considera prieteni - dar cand vad ca revin cu aceleasi probleme, periodic, atunci chiar ca nu are rost sa ma incarc eu cu problemele lor. De pilda, timp de vreo trei ani o prietena mi s-a tot plans de serviciul ei si a plans din cauza asta. De fiecare data sfarsea prin a aproba, da, trebuie sa ma mut de acolo si peste o luna iarasi o luam de la capat. Cand n-am ami putut suporta -parca eram in Ziua cartitei - si am rugat-o sa nu-mi mai pomeneasca de serviciul ei s-a suparat. Asa sunt oamenii.

Zi buna cu bucurii pe care sa ai cui le impartasi.