Despre oamenii-vampiri
Sunt cei care ţi se plâng dar nu pentru că ar aştepta vreo soluţie ci pentru a se hrăni cu energia ta. Tu le dai sfaturi, îi încurajezi, îi susţii moral dar când vezi că aceleaşi probleme vin, periodic, peste tine, şi le spui franc să şi le rezolve, pentru că într-adevăr au nişte probleme, ei, bine, atunci se supără. Te acuză că eşti dură şi se supără pe tine. Fiindcă, de fapt, ei nu au puterea de a-şi rezolva problemele, se complac în lamentaţie, dar susţinerea care vine din partea celorlalţi îi hrăneşte. Sunt laşi, se tem să înfrunte realitatea, lumea, tot ce vor ei e să aibă cui se plânge, nepăsându-le că-i încarcă pe ceilalţi cu problemele lor. Dacă le oferi soluţii, sprijin practic apoi sar ca arşi: ei, de fapt, nu vor decât vor să-şi descarce sacul cu frustrări în capul tău, să le preiei, să-ţi plângă pe umăr şi să pară victime. Până la urmă victimă eşti tu, a lor.
Comentarii
Spor la treaba! O zi faina! O sa te mai vizitez ca-mi placi!
Nu ma deranjeaza sa-i ascult - pe cei care ma considera prieteni - dar cand vad ca revin cu aceleasi probleme, periodic, atunci chiar ca nu are rost sa ma incarc eu cu problemele lor. De pilda, timp de vreo trei ani o prietena mi s-a tot plans de serviciul ei si a plans din cauza asta. De fiecare data sfarsea prin a aproba, da, trebuie sa ma mut de acolo si peste o luna iarasi o luam de la capat. Cand n-am ami putut suporta -parca eram in Ziua cartitei - si am rugat-o sa nu-mi mai pomeneasca de serviciul ei s-a suparat. Asa sunt oamenii.
Zi buna cu bucurii pe care sa ai cui le impartasi.