Despre raci

Urlă cât îl ţin puterile, mic şi roşu la faţă. Restul corpului oricum nu se vede. Înfăşat într-o pătură strânsă, legată cu sfoară, e captiv al propriei mame care-şi şterge sudoarea cu poalele fustei creţe şi subţiri, de rromă. Pe cap are o căciuliţă flauşată şi o cămaşă la fel de flauşată îşi continuă mizeria în păturica înfăşurată de vreo două ori în jurul trupului. Tânăra îl leagănă - impropriu spus leagănă, de fapt îl hâţână-n sus şi-n jos, şi gândeşti că oricărui om i s-ar face rău la stomac de la asemenea mişcări. Nişte femei îşi dau cu părerea că i-ar fi cald dar tânăra nu pare a fi de acord cu ele, ea crede mai degrabă că îl doare burta. După ce a urlat până a obosit, bebeluşul începe să caşte, şi cuprinde lumea cu o privire din ce în ce mai tulbure, punându-şi capul pe umărul mamei. E fiert ca un rac dar nasul îi curge. Privindu-l, aşa fiert ca un rac, arătând de o lună la patru cât are, mă întreb ce naiba o fi în capul acelei femei care nu pare a fi trecut de majorat. Ce să fie? Nimic, dacă la 35 de grade îşi îmbracă astfel copilul. Problema e că nu e singura care nu e pregătită să aibă grijă de un copil. Dar aşa nu am mai termina nici poimâine.