Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță

Fragment din

În loc de prefață, postfață și alte note (cei ce au citit Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână știu despre ce-i vorba)

Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă: ”Ce-ți trebuie facultate, tot la cratiță ajungi!” Tata, filozof anonim, hârșâit la școala vieții, știa el ce zice dar mie mi-a trebuit un sfert de veac pentru a-i înțelege afirmația. Aș putea spune că era chiar un vizionar, tata, pentru că iată, femeile, după ce au fluturat vreun secol steagul luptei pentru egalitate, fraternitate, solidaritate au înțeles că se luptă cu ele însele, până la urmă, căci încercând să demonstreze că pot fi și mame și gospodine dar și buni manageri îmbrăcați în costum și-au furat singure căciula. În loc să delege bărbatului o parte din sarcinile gospodărești, așa cum era indicat, pentru că și ele porneau spre serviciu dimineața, femeile și le-au asumat în continuare și pe acestea și în plus și pe cele de la serviciu, fiindcă, nu-i așa?, trebuia să demonstreze că le pot face pe toate bine. Chiar foarte bine. Au zburat bărbații? Au zburat și femeile. Au mers bărbații la război? Au mers și femeile. Au operat bărbații? Au operat și femeile. Au crescut copii bărbații? Ei, bine, nu prea, ca să nu fiu categorică, fiindcă pe ici, pe colo au mai fost cazuri. Au făcut mâncare bărbații? Ei bine, nu prea, dar femeile au făcut în continuare deși operau și ele, precum bărbații.

Asta-i marea bătălie pierdută, a femeilor: au vrut egalitate cu bărbații, o au, dar pe umerii lor a rămas toată gospodăria Terrei și zău că aceasta cântărește greu! Pentru că n-au știut, nu s-au priceput, nu le-a trecut prin cap să rostogolească o parte din greutate și pe umerii bărbaților lor. Șmecheri, bărbații le-au făcut loc femeilor pe scaunele societății și le-au delegat sarcini fără a prelua însă mai nimic din ale femeilor. Mai mult, pentru acest schimb inechitabil femeile au fost chiar recunoscătoare și multă vreme s-au bucurat de izbânda falsă.
...............