Impresii tardive de la Gaudeamus

Dar mai bine mai târziu decât niciodată...

Am asistat la montarea standurilor și am văzut cum, încet, încet, rafturile se umpleau cu cărți spre a fi golite, în zilele următoare, de către oameni. Am fost în spatele unui astfel de stand și am avut astfel bucuria de a mă afla în ”culisele” Târgul de carte internațional Gaudeamus, ediția a XVII-a, desfășurat între 18 și 22 noiembrie la Romexpo.
Am văzut oameni cumpărând compulsiv aproape orice carte la reducere, așa cum unii cumpără haine la reduceri, și m-am bucurat, pentru că orice carte, oricât de proastă ar fi, are și ceva bun.
Am văzut oameni care căutau anumite titluri, cu lista în mână, titluri pe care le vânau, tot la reduceri, de aproape un an.
Am văzut grupuri de elevi împreună cu învățătoarele lor, și le-am felicitat în gând pe aceste doamne că nu s-au blazat și că își fac profesia în mod nobil.
Am văzut cupluri tinere, cu căruciorul, făcându-și drum prin marea de oameni și am gândit că acei bebeluși vor asculta povești în fiecare seară.
Am văzut însă și tineri silabisind proverbul pe care-l extrăseseră dintr-un coșuleț și m-am înnegurat un pic, căci acești tineri nu vor ști să ajungă la frumosul unei alte lumi, a celei scrise.
Am văzut oameni cerșind o carte și mi-am spus că a apărut o nouă categorie socială, cerșetorul de cărți.
Am văzut oameni cu sacoșe de cărți dar și oameni cu mâinile în buzunare, oameni care au înapoiat trei lei dați rest din greșeală dar și oameni care au păcălit cu o sută de lei.
Am văzut copii întinzând mâna spre cărți dar și părinți care-și trăgeau copiii de mânecă, prea grăbiți ca să se oprească asupra viitorului copiilor lor.
Am văzut mii de oameni trecând prin fața standului, în aceste cinci zile, și le-am văzut pe chip curiozitatea sau oboseala orelor de forfotă, bucuria de a găsi cartea dorită sau dezamăgirea de a ajunge prea târziu. I-am văzut pe unii revenind și a doua, a treia zi, intrând în vorbă unii cu alții, fotografiind personalitățile sau întinzându-le o agendă spre a le acorda un autograf, prea săraci fiind pentru a cumpăra o carte dar prea doritori de a avea o parte din aceste personalități și acasă.

Am văzut că umorul este vindecător și că, în ciuda a ce ni se întâmplă, suntem un popor vesel, căci românii s-au amuzat teribil în fața afișului cu ”autograf gratis, pe loc”, pe când neamțul care a cumpărat cartea cu pricina s-a revoltat, susținând că nu a plătit niciodată pentru un autograf.
Și, o dată mai mult, am fost mândră că sunt româncă și că iată, am fost parte mică a Gaudeamusului cel mare și, împreună cu mine, aproape o sută de mii de oameni care au plecat acasă mai bogați sufletește.