joi, decembrie 09, 2010

Vijaya - victorie asupra sentimentelor negative din sufletele noastre

Emisiune radiofonică, Răspundem ascultătorilor.

În urmă cu 20 de ani o voce cântată se auzea, cam o dată pe lună, la Radio România Actualități. Era vocea Amitei Bhose, care ne povestea nouă, românilor, despre obiceiurile indiene, despre religie, despre frumos. Iată unul dintre textele pregătite de domnia-sa și găzduite de Radio România la invitația unui mare iubitor al frumosului, domnul Emil Burlacu.

Vijaya
”Zilele acestea am fost furată de nostalgie. Amintirile ţării se împleteau în mod firesc cu cele ale copilăriei. Mă uitam la cerul senin, tomnatic al Bucureştiului, şi mă plimbam, cu gândul, pe câmpiile Bengalului. Vântul unduia prin lanurile de orez, pline cu spice verzi. Roiuri de albine zumzăiau deasupra lacurilor încărcate cu lotuşii albi şi roşii. Plantele gingaşe de kaş împodobite cu flori albe se legănau. Iarba umezită de rouă era împrăştiată cu flori albe de şefali, asemănătoare celor de castan. Păsările cântau în cor. Şi eu – întoarsă la vârsta bucuriei şi a inocenţei, fredonam un cântec al toamnei şi culegeam flori în poala sariului meu.
Durga puja – cea mai mare sărbătoare a hinduşilor este celebrată în acest anotimp, cel mai frumos dintre toate. Este timpul când ţăranii se bucură de un răgaz între perioadele de însămânţări şi recoltă. Cum v-am spus data trecută, serbarea lui Durga este un festival naţional, cu caracter pronunţat social. Tot anul, bengalezii, indiferent dacă sunt hinduşi, musulmani, buddhişti sau creştini, aşteaptă aceste zile mari.
În toate localităţile mari şi mici, pe lângă serbările din case particulare, care se împuţinează din ce în ce mai mult, se ţin numeroase serbări colective din cheta publică. În parcuri şi pieţe publice se ridică pavilioane frumos decorate, unde se pun statuile zeilor. Pavilioanele sunt adăpostite în corturi frumoase şi uriaşe, în care încap şi adoratorii. Toate aceste structuri sunt temporare, pentru a fi demolate după sărbătoare. Totuşi construirea lor a ajuns o artă. Olarii care sculptează statuile de zei fac parte dintre-o breaslă, tradiţia fiind continuată din tată-n fiu. Datorită serbării lui Durga, toamna este anotimpul cel mai avantajos pentru toţi aceşti meşteri.
La fel de bogată este şi piaţa veşmintelor. Datinile populare cer ca toţi oamenii, mai ales copiii, să se îmbrace în haine noi în cele cinci zile de puja. Cu această ocazie, toţi – copii, tineri şi bătrâni – primesc îmbrăcăminte de la rude. Aglomeraţiile din magazine sunt aşa de mari încât gospodinele mai prudente încep cumpărăturile cu două-trei luni înainte. În fiecare an se scot modele noi.
Bengalezul, ca şi românul, fiind născut poet, această sărbătoare le oferă şi scriitorilor şi artiştilor cea mai mare posibilitate de a-şi desfăşura activitatea. Aproape toate cotidianele şi periodicele din Bengal scot almanahuri de toamnă. Închipuiţi-vă cum lucrează tipografiile. Se scot şi discuri şi casete cu muzică, nu anume pe teme religioase. La Calcutta, primele patru zile de sărbătoare, teatrele şi cinematografele dau spectacole în timpul întregii nopţi. A cincea zi, statuile sunt purtate în camioane sau furgonete şi plimbate prin oraş aşi apoi duse la Gange. Atunci tot oraşul iese în stradă să asiste la procesiuni. Cei care iubesc liniştea pleacă în călătorie în alte părţi ale Indiei, unde Durga puja nu este celebrată cu atâta elan. Anotimpul fiind foarte plăcut şi copiii având vacanţa lungă, e şi timpul voiajului.
Cu toate că vreo sută de săli de teatru şi cinematograf sunt arhipline în cursul acestor zile, străzile oraşului metropolă se află într-o neîntreruptă forfotă.
Durga puja este atât de strâns legată de sufletul bengalez şi de viaţa bengaleză, încât bengalezii, oriunde s-ar afla, caută să creeze, în acele zile, atmosfera de festivitate. Astfel, în marile oraşe ale lumii, unde locuiesc un număr considerabil de bengalezi de credinţă hindusă, se face slujba lui Durga, adaptată la condiţiile locale, în cluburi sau case de cult ale indienilor. La una din serbările londoneze am văzut familii care au venit din locurile îndepărtate ca Edinborough, Newcastle sau Blackpool pentru a participa la acest festival, care le-a dat şi prilejul de a se întâlni cu compatrioţii.
Sfârşitul riturilor în seara cele de a zecea zi de la luna nouă prezintă aspectul cel mai emoţionant din punct de vedere social. Ritul respectiv se numeşte Vijaya, adică victorie, pentru că marchează victoria noastră asupra sentimentelor negative din sufletele noastre. Cunosc obiceiurile ritualistice din copilărie. Cu două săptămâni înainte, se puneau seminţe de grâne în pământ. În seara de Vijaya, preotul culegea tulpinile fragede şi ni le dădea în semn de binecuvântare. Apoi, odată cu cântarea unui imn vedic, rugăciunea pentru pace, ne stropea cu apa sfinţită. Se punea o tavă mare cu dulciuri speciale de sezon. Toţi cei care se adunau acolo, indiferent de statutul social, se serveau din ea, se îmbrăţişau şi se salutau. Seara de Vijaya semnifică încetarea tuturor certurilor, neînţelegerilor. Acest obicei se păstrează cu sfinţenie; a se certa în ziua respectivă sau în zilele următoare dovedeşte totală lipsă de bună-creştere şi de omenie.
Perioada până la luna plină este consacrată întâlnirilor. Serbarea se termină cu slujba lui Lakșmi, zeiţa prosperităţii şi a recoltei. În aceste zile, lumea îşi vizitează rudele şi prietenii, şi le transmite felicitări celor care stau departe.
Aş putea să vă povestesc mai mult, dar trebuie să le scriu şi alor mei, celor de-acasă. De aceea, închei aici, stimaţi ascultători şi stimate ascultătoare, dar nu înainte de a vă transmite, din partea mea şi a compatrioţilor mei de pretutindeni, urări de sănătate şi fericire. Vă doresc bine şi numai bine.

28 septembrie 1990”


Emisiunile radiofonice din perioada 1990-1991 sunt în pregătire, în volum, la editura Cununi de stele.

Niciun comentariu: