marți, mai 17, 2011

Scrisori rupte, de Rabindranath Tagore


101 scrisori ale lui Tagore către nepoata sa, Indira Devi. Traduse din bengali, limba maternă a poetului, de către Amita Bhose. Până la lansarea de la Bookfest vă las să vă delectați cu una dintre ele.

Scrisoarea 69


Calcutta
30 aprilie 1893

Aseară am stat pe terasă până la ora zece. A răsărit luna plină, vântul adia lin, nu era nimeni lângă mine. Stăteam singur şi reflectam asupra întregii mele vieți. Razele lunii şi vântul primăvăratec s-au integrat în multe amintiri din viața mea. Auzeam vag foşnetul frunzelor de şisu din grădină, mă străduiam cu ochii întredeschişi să-mi reamintesc sentimentele din copilărie. Amintirile sunt ca vinul. Cu cât le păstrezi în minte, cu atât te îmbată mai tare, se îndulcesc şi-şi catifelează culoarea. Păstrez sticlele de amintiri, răcindu-le în deep-delved earth* pentru zilele bătrâneții – le voi gusta picătură cu picătură, aşezându-mă din nou pe terasă sub lumina lunii; cred că atunci or să-mi placă şi mai mult. În tinerețe, omul nu se mulțumeşte numai cu imaginația şi cu amintirile, fiindcă puterea sângelui şi vitejia trupului îl îndeamnă să se angajeze la muncă. Dar la bătrânețe, când puterea de muncă slăbeşte în mod firesc şi energia trupească excesivă a tinereții nu te mai îmboldeşte, atunci amintirea îți e de ajuns; imaginile cuprinse în memorie se reflectă clar şi bine conturat în mintea calmă, asemeni apei line a lacului într-o noapte inundată de lumina lunii; le vezi atât de limpezi, încât nu poți sesiza nici o deosebire între amintirea din trecut şi întâmplările prezentului.

*


Poezia e iubita mea de de mult. Cred că de când aveam vârsta lui Rathi, m-am logodit cu ea. Pe atunci, întreaga lume exterioară, cuprinzând malurile heleşteului, umbra banianului şi grădina a început să se îmbine cu basmele şi poeziile populare auzite de la servitoarele casei şi să formeze o lume interioară plină de farmec. E foarte greu să descriu sentimentele mele obscure, dar atât de frumoase din vremea aceea, totuşi pot să spun cu siguranță că, încă din acea perioadă, m-am cununat cu Imaginația. Trebuie să recunosc însă că fata asta nu-ți poartă noroc. Orice poate să-ti aducă, norocul însă, nu. Nu-mi permit să declar că nu-ți dăruie bucurie, dar e cert că nu te lasă să te odihneşti. Pe cel pe care-l alege de iubit, îl înzestrează cu o profundă fericire, dar uneori îl strânge la piept atât de tare încât îi goleşte inima de sânge. Amărâtului îi este imposibil să fie un gospodar cumsecade şi să trăiască o viață liniştită de om casnic. Viaţa mea adevărată i-am ipotecat-o Poeziei. Ori scriu pentru Sadhana, ori mă ocup de treburile moșiei, îndată ce încep să scriu o poezie, pătrund în eul meu adevărat și veșnic. Din nou constat că menirea mea este Poezia. Pot să fiu fals în viață, fiind conştient sau nu de asta, dar în poezie nu mint niciodată. Poezia este singurul adăpost a ceea ce este profund adevărat în viața mea...
Azi mi-am petrecut toată ziua cu tablourile lui Rabi Barma. Îmi plac cu adevărat. Fie bune, fie proaste, ele ne arată cât de dragi ne sunt imaginile şi sentimentele specifice ale patriei. Printre portretele pictate de el sunt multe ale căror mâini şi picioare sunt disproporţionate față de corpuri, totuşi sesizezi o imagine de ansamblu destul de impresionantă. Motivul principal este că mințile noastre lucrează împreună cu pictorul. Dacă ştim dinainte ce vrea el să exprime, eforturile sale ne fac să împlinim lipsurile tablourilor cu imaginația noastră. Poți să sesizezi uşor defectele picturilor sale fără a avea o deosebită pricepere în această artă. Dar, totodată o să te gândeşti cât e de greu să-ţi imaginezi un obiect bine conturat. De obicei, ne reprezentăm obiectul într-o formă schematică, ceea ce nu-i decât un compromis față de adevărata lui înfățişare. Dar când îl pictezi, nu poți să lași nici cea mai mică linie. Înainte de-a picta, ai să cuprinzi în minte toate lucrurile mari şi mărunte. E uşor, oare, să torni imaginația veşnic schimbătoare în matricea solidă a realului vizibil?

* ”Îngropat adânc în pământ” (engl.). Citat dintr-o pœzie a poetului englez John Keats (1795-1821).

Niciun comentariu: