De nu te cheamă regele Mihai sau Băsescu, la hotel Cinciș poți „servii” masa

Eu nu știu cine i-a servit pe regele Mihai și regina Ana, pe Iliescu sau pe Băsescu (în acest caz e posibil să-l fi servit același chelner care ne-a servit și pe noi, cel cu respirație urâtă și puturos, lălâu, de unde constatarea lui Băsescu că nu avem școală de chelneri). Pe Jeanne Moreau etc. Cred că motelul Cinciș a închiriat niște chelneri și poate că și un hotel pentru personalitățile cu care se laudă că i-au fost oaspeți. Pentru că în realul hotel Cinciș nu găsești decât chelneri care cred că dorești să treci de la micul dejun la dejun fără să te mai ridici de pe scaun, de unde lentoarea lor. Micul dejun inclus în prețul camerei amintește – atât ca servire dar și ca prezentare – de micul dejun dinainte de 1989 și acum faceți apel la amintirile personale, de veți avea. Nota de plată pentru dejun e scrisă de mână, nota de plată pentru cameră nu există, de unde constați că evaziunea fiscală e în floare la Hotel Cinciș. Camere nu mai aveau când am ajuns noi – într-o duminică - , doar unul dintre cele două bungalow-uri. De trei stele pe firmament, bungalow-ul aducea a pensiune de o stea – exceptând livingul care avea o oarece eleganță dar prăfuită și neîngrijită, iar un panou ce părea mai potrivit într-o casă de curve ascundea un șemineu dărâmat sau ce-o fi fost. Baia era clar de o stea dar aveau săpun și șampon. E adevărat că dacă te-ai fi spălat cu șamponul cred că ți-ar fi căzut părul și dacă aveai nostagia săpunului Cheia apoi aici îți mai domoleai amintirile. Altfel, preț de trei stele – 240 pe noapte, mai puțin un loc, că eram trei, 185 – de, matematică de Cinciș. Vă cam dați seama ce se întâmpla pe nota de plată de la restaurant!

La masa de pe terasă – vederea da, era superbă, lacul Cinciș în vale, te simțeai stăpânul muntelui, până când a venit adevăratul stăpân al muntelui, un tip cu scuterul care făcea ture pe lac, deși era interzis dar lui nu-i păsa, era fericit, așa de fericit că striga la prietenul lui de la masă - și să fi fost vreo câteva sute de metri din vale până-n deal, dar noroc cu ecoul, că-l ajuta: Doctoreee! Îmi bag p…. doctoreeee….
Nu prea reușea, dovadă că tot repeta…


La piscină – o, da, aveau și piscină, vederea iar era superbă, aceeași, de fapt – lacul – era frumos tare, mai ales la intrare, unde aflai că ”poți servii masa și pe terasa restaurantului”. Eu m-am întrebat – De ce aș servi eu cuiva masa? Cu doi i? Au nu cumva ei trebuie să-mi servească mie masa? Apoi am înțeles: era, sigur, un anunț de angajare. Oamenii aveau nevoie de chelneri.

Adevărul că aveau nevoie de multe: de bun simț, de casă de marcat, de ceva curățenie. Totală. Adică dați afară toți și angajați oameni muncitori, serioși, spălați pe dinți. În fine, poate că nu chiar toți – dar eu nu i-am văzut pe cei serioși. Și dați afară și invitații lor de onoare. Nu toți. Unul e suficient: Băsescu.

Așa că, sfatul meu, de vreți să ajungeți la Cinciș: pozele de pe site-ul hotelului Cinciș sunt reale, cele cu natura. Natura însă vă oferă cazare gratuită, nu-i nevoie să vă cazați la hotel Cinciș ca să constatați că oamenii distrug tot ce ating și-și bat joc de semenii lor. Au trebuia să scriu cu un i, semeni?