Un an fără Lili

Am vrut s-o sun de câteva ori… Vești bune, mai puțin bune. S-ar fi bucurat, m-ar fi certat, așa cum fac prietenii adevărați. Mi-ar fi ținut o predică sau mi-ar fi ridicat moralul. Ea, care ar fi trebuit să aibă moralul la pământ avea o putere de viață care te ridica din morți. Morții cu care de un an împarte un tărâm de unde nu s-a întors nici măcar în vis. Nu am visat-o niciodată pe prietena mea Lili în acest an de când a murit. În capelă se afla un trup străin, care nu semăna deloc cu Lili, prietena blondă, frumoasă, cu unghii lungi, roșii și râs sănătos. Prietena mea Lili nu mai e de un an. Medical, ar fi trebuit să nu mai fie de ani buni, dar s-a luptat cu cancerul pentru familia ei, pentru prietenii ei. De câteva ori am vrut s-o sun, în acest an. Aveam impresia că e acasă, că citește o carte din teancul acela de cărți care a rămas necitit și care creștea de la o lună la alta, căci timpul ei se împuținase. Că-mi va spune că nu a dormit toată noaptea și că a ațipit abia spre dimineață. Că-mi va spune că nu se simte bine și că nu poate să mai vorbească. Că-mi va spune… Că-mi va spune orice dar că o voi auzi la capătul firului. Apoi însă îmi dădeam seama că Lili nu va mai răspunde niciodată la telefon. Și că aș fi caraghioasă dacă aș spune cuiva că am vrut s-o sun.
Mă întreb câți se gândesc că mâine e un an de când Lili s-a prăpădit. Cui îi lipsește? Mie, da. Ne-am iubit, ne-am certat, ne-am dojenit, ne-am susținut una pe alta. M-a învățat multe lucruri bune, m-a adăpostit când nu am avut unde dormi, mi-a dat o farfurie cu mâncare, m-a împrumutat cu bani și mi-a dat sfaturi bune, chiar dacă nu le-am urmat pe toate. Mi-a dat parte din sufletul ei. M-a cununat, a botezat-o pe fiica mea.
O văd acum pufăind în fața mea, ca atunci când nu-i convenea ceva. O văd cum făcea mișto de boala ei, cum se autoironiza, cum râdea de ea însăși. Acum stăm pe fotoliile din ratan, afară, numai noi două, ascultând greierii, la casa de la țară. Stam și fumam, pur și simplu.
Cu timpul se vor estompa amintirile. Și absența lui Lili va fi mai puțin dureroasă. Cu timpul îmi va lipsi mai puțin. Așa îmi spun acum dar știu că mă amăgesc, că mă mint.
Mi-e dor de Lili așa cum mi-e dor de Didi, Amita Bhose, deși au trecut 19 ani de când a plecat. Mi-e dor de tata, deși au trecut 5 ani de când s-a prăpădit. De acești trei oameni îmi va fi mereu dor, indiferent de cât timp va trece peste crucile lor.