Cu uniformă sau fără?

din volumul Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul.
(că iar se vorbește despre uniforma)

Părerile sunt împărțite iar consensul, de regulă, e dificil de realizat. Discuțiile, pe această temă, sunt interminabile și se aplică proverbul „Câte capete, atâtea păreri“. Asta în cazul în care învățătoarea nu-și exercită autoritatea, impunând, de la bun început, ori uniforma clasică ori una a clasei: tricou având inscripționat numărul școlii, de pildă. Dacă e mai puțin autoritară, mai îngăduitoare sau aplică principiul democrației – fiecare are dreptul la o părere, îi va lăsa pe părinți să hotărască dacă doresc ori nu uniformă pentru odraslele lor. Va convoca o ședință în care se va dezbate acest subiect, ceea ce echivalează cu aruncarea unor lei înfometați în aceeași cușcă. Rezultatul? Se vor sfâșia între ei. De obicei, ședințele pe această temă debutează amiabil: Da, sunt de părere părinții, ar fi bine dacă s-ar opta pentru uniformă. Fiindcă oricât de atenți ar fi, copiii sunt copii, își agață hainele în cuiele ce ies din bănci, și le pătează cu acuarele. Și apoi, copiii sunt răutăcioși, invidioși, râd de cei care nu au posibilitatea să se schimbe zilnic. Așa că mai bine cu uniformă. Un sarafan, în cazul fetelor, un costum, în cel al băieților. În acest punct intervin părinții care, neștiind că nu e obligatorie uniforma, au dat un milion de lei pe costum și nu sunt de acord să mai dea un altul prea curând. Nici părinții fetelor nu sunt prea încântați de ideea sarafanului, care e cam incomod. Mai bine o fustă ecosez și o vestă. Dar de ce nu o helancă? Sau un tricou? Totuși, două, că trebuie să fim gospodari, să ne facem vara sanie, la iarnă tricoul nu se mai usucă la soare. Să le facem și o beretă, e de părere cineva. Da, bună idee, sare altcineva, ironic, dar de ce, fac cumva parada modei? Îi cad cuiva banii din cer? Și spiritele se înfierbântă. Părinții se bănuiesc, reciproc, de interese meschine: de ce materialul acela și nu altul, de ce la croitorul acela pe care-l cunoaște nu știu cine și nu la altul? Fiecare vine cu câte un argument, dar nu reușește să convingă pe nimeni, așa că, spre final, toată lumea e istovită de discuții contradictorii și de afirmații mai mult sau mai puțin jignitoare, de genul: „Eu am cu ce să-mi îmbrac copilul, nu-i nevoie să cumpăr uniformă“. Obosiți și iritați vor constata, în unanimitate, moderați de învățătoare, că timpul alocat ședinței s-a cam terminat și n-au decis nimic. Oricum, e doar începutul anului școlar, vor mai fi ședințe, au timp. Mai ales că mâine, poimâine vine iarna, cu schimbarea asta a vremii nu știi la ce să te mai aștepți, și te pomenești că până le faci uniformele de toamnă vine frigul și iar trebuie s-o iei de la capăt. Și după această constatare părinții vor pleca spre casele lor, învrăjbiți mai mult sau mai puțin și nimeni nu se va întreba de ce fiecare a ținut să-și impună punctul de vedere, de ce lupta aceasta gratuită pentru a avea dreptate cu orice preț. De ce au fost protagoniștii unei manifestări grotești, când orice lucru are o rezolvare simplă. Totul e să vrei și să știi s-o cauți.