marți, iulie 23, 2013

Demnitatea de a muri

Uneori aș dori să fiu cățel... Pentru că nu știu cum se face, dar cățeii bolnavi, ajunși pe mâna medicului veterinar, se fac bine. Oricum, n-am auzit ca vreun cățel să ajungă la cabinet cu o boală și să se întoarcă acasă cu altele... Și când mă gândesc că nici n-aș avea cum să-i spun medicului ce mă doare, dacă aș fi cățel ... Oare citește el, medicul veterinar, în ochii animalului sau îi înțelege scheunatul dureros? Eu cred că nu. Dar pe el nu l-a trimis Băsescu în Europa, să-și caute de drum și de salariu mai bun. Adevărat, plătești consultația, tratamentul, la un cabinet veterinar. Dar cine a zis că nu le plătești și la Spital?

De ești om și ajungi la un spital, ți se ia tot. Ești doar o umbră într-un pat, nu mai ești doamna cutare ești mamaie, de ai peste 60 de ani, infirmierele te schimbă de pamperși în văzul tuturor celorlalți bolnavi din salon. ba chiar și al vizitatorilor...

De ești om și ajungi la un spital, ți se ia până și ultima brumă de demnitate - aceea de a muri decent. Ești doar un număr pe o fișă și de se întâmplă să ai vreo criză de inimă în week-end, numai hazardul ți-l poate aduce pe medicul de gardă în preajmă. Acesta va încerca să te resusciteze, în timp ce, cu disperare, va striga la asistente să sune la 112, ca să-ți vină ajutoare. De se întâmplă însă ca medicul de gradă să fie în altă parte a spitalului, răspunsul pe care-l va primi asistenta îngrozită că-i mai moare un pacient - al treilea într-o săptămână - seamănă cu replicile din filmele despre lagărele de concentrare:
- E a treia alarmă falsă la pacinetul ăsta.
Va veni să te vadă peste vreo două ore. Poate că între timp ai murit, poate nu, cum o vrea Dumnezeu.

Dumnezeu e prea des invocat în spitalele românești.
- Acum, cum o vrea Dumnezeu, auzi pe câte un medic.

Dar voi, voi ce nu ați plecat din țară nu pentru că nu ați vrut dar nu ați fost selectați pentru că nu sunteți capabili sau pentru că încă sunteți rezidenți, voi cum vreți?

Ici, colo, câte un medic devotat. Mâncat de ceilalți... Ici, colo, câte un medic care-și dă osteneala, cu omenie. Mâncat de ceilalți medici, asaltat de bolnavi și rudele disperate.

Uneori aș vrea să fiu cățel... Ca să mor demn, pe o păturică, în sufragerie, mângâiată pe cap.

Niciun comentariu: