joi, august 14, 2008

La Sfânta Ana oamenii i-au dat dracului cheile rezervaţiei

„Lacul Sfânta Ana?”, repetă ea cu admiraţie. „Ooo, ce frumos!” şi zâmbeşte amintirilor. Contrariată, o întreb de când n-a mai fost la Sfânta Ana. „Păi de vreo 13 ani!”, răspunde ea mirată de întrebare, cu un pic de teamă în glas: au nu cumva… Tocmai, da, locul acela de rai de acum 13 ani nu mai e. Locul acela de rai în care am fost şi noi în urmă cu patru ani nu mai e. Rezervaţia naturală, geologică Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din Europa, prezentat ca având apa cea mai curată din lume, cu o puritate aproape de cea a apei distilate nu mai există. Lacul Sfânta Ana este acum un ştrand natural.

Drumul spre aşa-zisa rezervaţie este acelaşi, mai adâncit de gropi ca în trecut, barieră naturală de nu ar fi dorinţa arzătoare de a ajunge în „oaza de linişte şi de rai”. Bucureşteanul obişnuit cu gropile va reflecta serios la proverbul „Mai rău decât atât nu se poate!”, rostit printre dinţi pe străzile şantierului Capitalei. Ei, bine, se poate!, şi în hurducănelile maşinii care-şi mută roţile dintr-o groapă în alta, va încerca să afle statutul şoferilor după viteza maşinilor: iată, cei care trec ca la raliu pe serpentine au câştigat banul uşor, nu le pasă că piesa pe care o vor înlocui costă milioane; cei care, cu viteza melcului încearcă să ocolească gropile, inutil de multe ori, sunt cei cu maşini mici, noi, cumpărate cu credit sau cu datorii la prieteni, şi se străduiesc să-şi protejeze cât mai mult maşina.

Ajuns la un kilometru şi jumătate de lac, acolo unde un angajat de la paza rezervaţiei îţi desferecă porţile raiului, contra cost, desigur, constaţi că locul s-a transformat în talcioc: kurtos în stânga, suveniruri kitschoase în dreapta, o cârciumă cu un afiş pe toaletă – intrare 2 ron, furnicar de maşini şi de oameni. În urmă cu patru ani, un pădurar bătrân îţi ura „bun venit” şi-ţi explica rostul „mofetelor” de la prima curbă, nişte găuri în zidul din piatră, al căror aer înţepător are rol terapeutic pentru afecţiuni respiratorii. Acum nu mai are nimeni timp să-ţi explice, s-ar forma coadă de maşini, iar cei care trec pe lângă tine, oprit la triunghiurile din zid te privesc ciudat: ce-o căuta şi nebunul acesta cu nasul în găurile din piatră?

Şocul îl ai însă odată ajuns la destinaţie: cele două poieni mai mari din jurul lacului sunt pline de turişti care fac plajă, se scaldă, cu saltea gonflabilă ori nu, ţipă, fac grătare pe grătarele personale sau cele instalate de cei de la rezervaţie. Un afiş te anunţă că poţi închiria un grătar cu 1 ron pe oră. Nu mai recunoşti locul, deşi e acelaşi. Brazii sunt la locul lor, potecile sunt însă mai bătătorite iar cele 12 raţe sălbatice se arată pe lac abia spre seară, când turma de oameni a plecat.

Şi? Care-i problema? mi se va spune. Sunt turişti, li se permite să facă plajă, să se bălăcească în lac, să facă grătare. Plătesc bilet de intrare. Şi? Şi rezervaţia? Şi apa lacului care era cea mai curată şi care nu mai e, pentru că şi câinii sunt prietenii oamenilor şi şi ei se pot bălăci în apă, că e cald şi doar nu eşti inuman să-ţi legi câinele de un copac în timp ce tu te bucuri de răcoarea lacului, şi atunci asişti cum câinele prinde băţul aruncat în apă de către stăpân, cum se zbenguie de fericire, cum face tumbe şi cum… face treaba mare de două ori în apă, în faţa ta, aşa, cu neruşinarea şi inconştienţa câinilor răsfăţaţi de nişte stăpâni nesimţiţi. Care stăpâni, o pereche tânără, cu cearşaf curat, nu ca al tău, murdărit de labele câinelui care, ieşit din apă, consideră că portocaliul cearşafului tău e mai tentant decât albul cearşafului stăpânilor, se uită în altă parte când vociferezi.
- Ne mutăm în altă parte, binevoieşte să spună cu dispreţ tânăra, fără a-şi certa câinele.
- Mutaţi-vă, că rămânem noi să ne scăldăm în mizeria câinelui, spui şi tu nervos, tremurând de furie neputincioasă în faţa nesimţirii.

Şi, mai târziu, în timp ce te vei scălda în partea opusă a scenei cu câinele, vei vedea un rahat plutind în apa cea mai curată din lume. Dar nu e rahat de câine.

Şi şi mai târziu, când vei dori să te duci la veceu, vei constata că singurul veceu din parcare dă pe dinafară la propriu, iar în jurul lacului nu este nici unul, „pentru că garda de mediu nu ne dă voie să instalăm veceuri în rezervaţie” (cum se justifică angajatul de la intrarea în rezervaţie). Şi „vei studia” după trunchiurile groase ale brazilor, unde şerveţelele colorate arată cât de mult s-a mai „studiat” înainte, şi te vei întreba de ce mama dracului nu pun zece veceuri în parcare, sau douăzeci. Iar dacă vrei să mai intri în apa cea mai curată din lume nu te mai întrebi unde ajung toate „studiile”.

Şi oamenii fac grătare, se scaldă, ţipă, se aleargă, se plimbă cu barca – în urmă cu patru ani nu aveai voie să urci în barcă decât cu vestă de salvare -, acum interdicţia nu mai există, dă-i dracului de nebuni, dacă vor să se înece să se înece (malul e plin de cruci), şi părinţii inconştienţi îşi plimbă copiii cu barca, pe lacul cu adâncime de 7 metri.

Şi singurul lucru pozitiv e curăţenia din jur, îţi spui iată, oameni care nu aruncă gunoiul pe jos, dar după un timp vezi cum angajatul de la paza rezervaţiei face înconjurul lacului, adunând de pe iarbă hârtiile, sticlele turiştilor, într-o pungă neagră, refăcând traseul la vreo două ore. Coşurile de gunoi sunt la doi paşi.

Şi? Şi dracu’ s-a instalat la Sfânta Ana, odată cu năvălirea oamenilor, şi stă în mijlocul lacului şi râde în barbă, agitându-şi coada deasupra noastră, spre a ne arăta că suntem mai răi ca el pentru că nu putem sfinţi nici un loc.
Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

3 comentarii:

Cristina spunea...

Aveau prea multe chei si, de fapt, el le-a luat singur. Dracul. Bagandu-si coada prin treburile oamenilor a constatat ca nu faceau mai nimic si atunci a hotarat: acolo unde mai exista un colt de Rai, trebuie sa dispara cumva.Si inteleg ca e pe cale sa dispara total.

moise.alexandru spunea...

CRed ca si-a angajat niste pungasi mici sa adune cheile...

Anonim spunea...

Nu cred ca mai exista in Romania vreun loc in care sa mergi si sa nu constati la tot pasul ca romanul este nesimtit si prost educat. Nu cred ca are nici un amestec aici nici cel cu coarne dar nici Dumnezeu, aici totul sta in educatia de acasa pe care ar trebui sa o primesti de la mama sau bunica dar cum si aceste doua persoane la unii nu exista sau or fi la fel de nesimtite atunci chiar ca romanul e repetent la acest capitol. Nesimtirea la unii s-a constatat ca se dezvolta odata cu banii. Nici nu stiu cum vom mai iesi din aceasta democratie prost inteleasa. Ma tem ca nesimtirea se va extinde si va imbolnavii si pe cei inca neafectati. Cred ca vom ajunge o natiune care va avea dictonul " dupa mine potopul". Iar romanul cum nu stie decat numai de frica cred ca aplicarea unor legi care exista dar nu se aplica ar face minuni pentru acest popor care si-a pierdut de-o cam data simtul ratiunii.