Cu capul în burţile poliţiştilor

Erau patru, trei bărbaţi şi o femeie. Ea, subţirică şi stând în spatele celor trei, deci putem spune că nici nu era de faţă. Ei trei însă erau cam de vârsta a doua, genul bărbatului care are ca sport favorit băutul berii: cu burtă, cu pielea flască, faţa buhăită. Bărbatul care nu se mişcă decât din fotoliul din faţa televizorului în scaunul maşinii sau din faţa calculatorului. Sau pur şi simplu stă pe scaun şi se uită-n gol. Sau se hăhăie la telefonul de serviciu. Sau face mişto. Sau face orice, numai ce ar trebui să facă nu face. Adică să se mişte dracului, să aibă condiţie fizică, fiindcă se presupune că prinde infractori. Fiindcă cei trei bărbaţi plus domnişoara sunt poliţişti.

I-am văzut zilele trecute la televizor. Încercând să bage în maşină un infractor cu mâinile încătuşate la spate. El, infractorul sau ce o fi fost, era cât un taur. Se proptea-n cadrul uşii şi urla, dând din picioare ca un turbat. Cu chiu cu vai l-au adus la maşină unde nu reuşeau să-l bage, ca pe un sac de cartofi. Gâtul lui de taur se încorda, trupul se răsucea şi era tot lângă portieră, în ciuda celor două perechi de mâini care-i apăsau capul, ca să-l determine să-l aplece, să-l bage în maşină. Într-un târziu a intrat, dar pentru că un prieten al infractorului a intervenit, convingându-l cu vorba bună aproape. În maşină, infractorul s-a aplecat un pic spre stânga şi a tras un cap în burta poliţistului de lângă el, împingându-l pe acesta afară din maşină. Un altul a venit în ajutorul colegului, încercând să ţină portiera, să nu iasă infractorul din maşină. Eforturi inutile, deşi duble.

Scenele erau groteşti şi umilitoare pentru cei patru poliţisti. Patru poliţişti care nu reuşeau să stăpânească un infractor legat cu mâinile la spate. Eu, dacă aş fi şeful lor, i-aş da afară. Sau le-aş mai da o şansă: o lună de zile să facă numai sport, arte marţiale.
Nu sunt însă şeful lor. Sunt doar un om obişnuit care s-a îngrozit când a văzut slaba pregătire fizică a poliţiştilor care trebuie să intervină atunci când e un conflict. Dacă oamenii care sunt plătiţi ca să mă apere pe mine de infractori, şi pe tine şi pe familia lor se comportă astfel, ca nişte găini fricoase, atunci eu nu mă mai simt în siguranţă în ţara asta nici măcar în procent de 1%. Şi dacă oamenii care trebuie să mă apere pe mine de infractori arată şi se comportă astfel, atunci nu mai vreau să fiu "apărată" de ei. Şi nu mai vreau să-i văd în preajma mea, cu burţile lor mari şi pielea flască, nu mai vreau să le văd faţa buhăită de bere şi ochii pofticioşi, nu vreau să le mai aud vorbele miştocăreşti. Să dispară. În sălile de antrenament sau pur şi simplu, afară din uniformă.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.