Cu capul în burţile poliţiştilor

Erau patru, trei bărbaţi şi o femeie. Ea, subţirică şi stând în spatele celor trei, deci putem spune că nici nu era de faţă. Ei trei însă erau cam de vârsta a doua, genul bărbatului care are ca sport favorit băutul berii: cu burtă, cu pielea flască, faţa buhăită. Bărbatul care nu se mişcă decât din fotoliul din faţa televizorului în scaunul maşinii sau din faţa calculatorului. Sau pur şi simplu stă pe scaun şi se uită-n gol. Sau se hăhăie la telefonul de serviciu. Sau face mişto. Sau face orice, numai ce ar trebui să facă nu face. Adică să se mişte dracului, să aibă condiţie fizică, fiindcă se presupune că prinde infractori. Fiindcă cei trei bărbaţi plus domnişoara sunt poliţişti.

I-am văzut zilele trecute la televizor. Încercând să bage în maşină un infractor cu mâinile încătuşate la spate. El, infractorul sau ce o fi fost, era cât un taur. Se proptea-n cadrul uşii şi urla, dând din picioare ca un turbat. Cu chiu cu vai l-au adus la maşină unde nu reuşeau să-l bage, ca pe un sac de cartofi. Gâtul lui de taur se încorda, trupul se răsucea şi era tot lângă portieră, în ciuda celor două perechi de mâini care-i apăsau capul, ca să-l determine să-l aplece, să-l bage în maşină. Într-un târziu a intrat, dar pentru că un prieten al infractorului a intervenit, convingându-l cu vorba bună aproape. În maşină, infractorul s-a aplecat un pic spre stânga şi a tras un cap în burta poliţistului de lângă el, împingându-l pe acesta afară din maşină. Un altul a venit în ajutorul colegului, încercând să ţină portiera, să nu iasă infractorul din maşină. Eforturi inutile, deşi duble.

Scenele erau groteşti şi umilitoare pentru cei patru poliţisti. Patru poliţişti care nu reuşeau să stăpânească un infractor legat cu mâinile la spate. Eu, dacă aş fi şeful lor, i-aş da afară. Sau le-aş mai da o şansă: o lună de zile să facă numai sport, arte marţiale.
Nu sunt însă şeful lor. Sunt doar un om obişnuit care s-a îngrozit când a văzut slaba pregătire fizică a poliţiştilor care trebuie să intervină atunci când e un conflict. Dacă oamenii care sunt plătiţi ca să mă apere pe mine de infractori, şi pe tine şi pe familia lor se comportă astfel, ca nişte găini fricoase, atunci eu nu mă mai simt în siguranţă în ţara asta nici măcar în procent de 1%. Şi dacă oamenii care trebuie să mă apere pe mine de infractori arată şi se comportă astfel, atunci nu mai vreau să fiu "apărată" de ei. Şi nu mai vreau să-i văd în preajma mea, cu burţile lor mari şi pielea flască, nu mai vreau să le văd faţa buhăită de bere şi ochii pofticioşi, nu vreau să le mai aud vorbele miştocăreşti. Să dispară. În sălile de antrenament sau pur şi simplu, afară din uniformă.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Comentarii

simonacratel a spus…
Grotesc. Ca sa fii politist ar trebui sa ai statura si conditie fizica. Nu inteleg cum l-au prins pe ala?

Toti politistii ar trebui sa arate ca Denzel Washington. :) glumesc, iti dai seama...
Carmen Musat Coman a spus…
Cred ca l-au luat din somn.
Grotesc si inspaimantator.
Anonim a spus…
Au dat asa ceva la TV? Urat! Poate nu erau de la noi. Sau poate da. Nici nu mai stii in tara asta ce si cum, parca am fi la nebuni. Sotul meu lucreaza cam in mediu acesta si mi-a spus ca acum conditiile de a fi admis ca politist s-au inasprit si ca are parte de copii (asa-i numeste el) bine pregatiti si fizic dar si intelectual. Adevarat ca mai sunt si burtosi dar astia sunt fostii militieni care inca nu au iesit la pensie si chiar nu poti sa-i fortezi sa iasa ca inca sunt bine infipti. Eu zic ca noua generatie, (sa dea Domnul sa nu se ia dupa vechea generatie) este bine pregatita pentru noua generatie de infractori. Si mai e o chestie, nu multi barbati mai au curajul acum sa se inscrie in politie cand gradul de periculozitate a crescut foarte mult si cand tot mai multi politisti sunt impuscati. Hai sa ne mai gandim si la cei care isi risca viata si familia (nu ma intreba in ce stres stau eu gandindu-ma ca oricand copilul meu poate fi rapit de vre-o unul care nu i-a placut de mutra barbatului meu) si sa lasam cazurile acestea de burtosi si slinosi pentru vremurile apuse.
Stii cum e, nu toti romanii care pleaca sa lucreze in strainatate sunt tigani. Asa si in politie, nu trebuie sa generalizam burtile.
Sper fara suparare.
Cristina
Carmen Musat Coman a spus…
Fara nici o suparare. Da, la noi era, da, au dat la tv. Si era grotesc si era nu rasul lumii ci de plansul lumii cum se luptau cu el, incatusat. Si am si spus, ca daca asa arata politia romana eu nu vreau sa fiu aparata de oamenii astia. Or fi si cei bine pregatiti, nu generalizez, cei de la interventie etc. Dar politistii aia nu erau de la eliberare buletine ca sa aiba o scuza ca nu alearga dupa infractori si pot avea burta. Ei chiar prindeau infractori. Si daca nu te apuci dracului sa faci miscare ca sa nu-ti traga un infractor cu capul in burta si sa iasa osanza, daca esti atat de nesimtit ca nu-ti pasa ca n-ai suflu si ca-ti scapa infractorul din maini atunci sefii lor ar trebui sa ia masuri. Sa-i trimita dracului sa traga de fiare si sa alerge in jurul cladirii.
Anonim a spus…
Cred că șeful știe ce „formă” fizică au și de-asta îi trimite pe teren, la prins infractori, câte 4. Altfel cum să se descurce? Unul ține calea, altul îi pune piedică, al treilea îi citește drepturile și polițista le distrage (infractorilor) atenția. Sau le-o atrage.
Carmen Musat Coman a spus…
Ca-n banc, ai?
Dar uite ca n-au fost de ajuns. Sa incerce cu unul dar bun?
Unknown a spus…
1.La admiterea in politie se dau teste fizice dificultate medie.
2.Aia chiar sunt de rasul curcilor daca nu s-au descurcat cu un singur pungas.
3.Eu sunt de parere ca ar trebui sa aiba si program de antrenamente in timpul serviciului, cum se pregatesc cei de la fortele speciale and stuff....
Anonim a spus…
Draga Carmen, te-ai gandit ca problema poate fi pusa la fel de bine si in termeni contrari abordarii tale? Mai exact, orice politist roman cunoaste foarte bine care sunt cele mai sensibile elemente anatomice ale corpului omenesc; ma refer inculsiv la politistii cu burta si bautori de bere! As intreba care va sa zica, ce i-a oprit pe acei politisti sa-i aplice "taurului" o lovitura la rinichi, par example, (ps te asigur ca si o femeie poate paraliza un barbat cu o lovitura bine plasata)sau de ce nu, o lovitura asupra musculaturii claviculare, sau de ce nu la boase... zic dintr-astea de le cunoaste toata lumea! Sau cu tocul pistolului - asta daca aveau! Imagineaza-ti ca "taurul" avea un "spate" mult mai puternic decat cel dat de masa musculara (generata de o hrana in care abunda carnea de porc si de o lipsa a muncii adevarate)... "taurul", mai bine zis porcul, nu manifesta un tupeu de nebun ci de mafiot! Un mafiot protejat de avocati, de judecatori! Politistii in schimb, ce sa faca? Sa devina campioni la wrestling? Pai atunci la ce folos pistolul, catusele, spray-ul pralaizant, bastonul electric: e adevarat, tot acest instrumentar este inutil politistului care stie ca nu are rost sa apeleze la el, "taurul" beneficiind din plin de drepturi, de relatii, etcetera...
Crede-ma, de multe ori am apelat la politie, si numai o singura data am fost dezamagit - dar nu de burtile acestora... ci de cu totul altceva! Nu as dori sa crezi ca acest coment ar fi lipsit de respect... nu! Doar iti cer tie, ca jurnalista, sa fi mai analitica! :)
toate bune!
Carmen Musat Coman a spus…
Alexandru: Anul acesta, 50% dintre candidati au cazut la proba fizica. E un procent care spune multe.
De acord, cu pregatirea fizica.

Daniel: problema poate fi pusa oricum. Daca ai fi vazut stirea la tv, ti-ai fi dat seama ca atunci cand cei doi politisti incercau sa inchida portiera pe dinafara se opinteau in ea cu greu, ca doi copii fara putere. Erau vai mama lor! Faza asta n-are nici o legatura cu ce spui, ca, saracii, nu pot aplica legea fiindca infractorii au spate lat si la figurat. Ei chiar nu puteau sa-i traga una la boase nici cu lege de partea lor nici fara lege. Am vazut si eu tipii de la forte speciale cum arata si cum se comporta! Nu spune nimeni sa fie toti ca acestia, dar sa fie in stare sa tina un infractor!

De scuze, acuze, ca n-au lege, ca una, ca alta, m-am cam saturat in tara asta! E valabil pentru toate domeniile!
Si m-am saturat si ca jurnalist si ca nejurnalist!
Anonim a spus…
daca mergem dupa rationamentul acesta, femeile nu au ce cauta in politie! Eu cred ca a venit timpul ca fiecare dintre noi sa nu mai dea cu pietre in politie... la urma urmei, si ei sunt tot ca noi!
despre ansamblul blogului - foarte bun.
Carmen Musat Coman a spus…
Eu militez pentru egalitatea de sanse si am avut parte de discriminare ca sunt femeie. Nu spun ca femeile nu au ce cauta in politie ci spun ca oamenii nepregatiti nu au ce cauta in politie. Asa era grupul acela, format din trei barbati si o femeie. Dupa cum s-au comportat nici unul nu avea ce sa caute in politie.
Adica sunt ca noi - cum? Eu imi fac treaba bine. Nu le place sa fie politisti? Sa faca altceva.
Apropo de timp - eu cred ca a venit timpul sa-si faca fiecare treaba bine si atunci o sa fie evident cand cineva da cu pietre degeaba in el.
Pana atunci, daca nu si-o face sa le si incaseze!
Multam de apreciere!
Anonim a spus…
Draga Carmen,
mie nu mi-a placut niciodata sa lovesc pe nimeni, si am mai invatat ceva de la viata: de cele mai multe ori o incaseaza cine nu trebuie! Si culmea, cand te gandesti ca traim zilele in care lumina este numita intuneric si viceversa! Nu contest cele spuse de tine dar iti cer sa fi mai flexibila - si asta nicidecum in sensul unei "tolerante" paguboase si bezmetice! Da, exista poltisti betivi, smenari etcetera! Da, exista si mai multi politicieni (parlamentari) hoti, neputinciosi, fricosi, lasi... Exista doctori care-si ucid pacientii, exista preoti care spurca biserica, exista 1001 de lepre in Romania... Numai ca, stii tu ceva? Nu sunt de acord sa ne vaitam, sa acuzam in nestire, sa profetim asupra buboiului care nu se mai vindeca! Sa lasam loc si pentru mila... pentru mila excesiva...
cu respect
Carmen Musat Coman a spus…
Exista doctori, parlamentari, jurnalisti... Da. Dar nu mi-e mila de cel care nu-si face treaba pentru care e platit. Mi-e mila de un copil parasit, batut, dar nu de un parlamentar corupt, nu de un doctor care imi mutileaza copilul.
Anonim a spus…
Draga Carmen, mila evident sa fie nu pentru cele o mie si una de lepre ci pentru cei catalogati, de catre neavizati, a fi neputinciosi!
Carmen Musat Coman a spus…
Avizat, neavizat, mila tot n-are ce cauta aici.

Postări populare