Cum să-ţi strici şi mai mult ziua
Cum? Ducându-te la poştă, să plateşti o amendă.
La ghişeu, o doamnă într-un maieu alb, culoare contrastând cu bronzul pe care-l pune în evidenţă cu dărnicie. Ca şi şuncile doamnei, ce fac deluşoare dizgraţioase pe corpul doamnei cu pricina. În timp ce privesc dezgustată grăsimea încorsetată a doamnei cu părul strâns în coc, plină de inele, cercei şi lănţişoare de aur şi mă întreb cu ce ochi o privesc bărbaţii dacă mie, ca femeie, mi se face silă când văd şuncile revărsate, doamna respectivă îşi face de lucru cu nişte plicuri, pe care le ştampilează, apoi le aruncă într-o cutie, ignorându-ne complet pe noi, cei trei clienţi care aşteptăm dincolo de ghişeu. După vreo cinci minute - timp în care mi-am tot muşcat limba, încercând să n-o iau la rost că ne ţine ca pe nişte proşti în faţa ei - ia actele celui din faţa mea (care tot amendă se pare că plătea) şi-l întreabă:
- Talon aveţi?
- Nu, vine răspunsul, e reţinut de poliţie, dar sunt datele în cartea de identitate a maşinii.
Doamna se uită ca pisica-n calendar în cartea de identitate, găseşte într-un final ce căuta şi apoi iar zice:
- Ştampilă aveţi?
- Nu, că plătesc pe persoană fizică.
- Nu pot să vă fac pe persoană fizică! tună femeia.
- Atunci vin mâine, zice bărbatul resemnat, îşi ia hârtiile şi pleacă.
Vine rândul meu.
- Aveţi plicul? întreabă ea.
- E acasă, ce să faceţi cu plicul?
- Ca să văd data poştei, ca să ştiu dacă aveşi dreptul să plătiţi amenda la jumătate de preţ.
Ei, nu!
- Asta-i problema mea dacă am sau nu dreptul, din moment ce eu plătesc îmi asum responsabilitatea a ceea ce plătesc!
- Ba nu, e responsabilitatea mea ce încasez, îmi trebuie plicul!
M-a apucat un val de furie şi nu neapărat pe această femeie dizgraţioasă, care-mi arată şuncile cu neruşinare, care-mi vorbeşte cu neruşinare ca şi cum mi-ar face un favor, care mă ţine în faţa ghişeului de parcă aş fi la uşa casei ei! Valul de furie e îndreptat împotriva tuturor funcţionarilor leneşi, indolenţi, nesimţiţi, măgari şi porci!
Şi am izbucnit pe măsură:
- Responsabilitatea dumneavoastră e să încasaţi ceea ce eu plătesc! Asta-i toată responsabilitatea dumneavoastră!
- Nu pot să încasez decât cu plicul, îmi trebuie plicul! (Şi-mi aruncă hârtia pe ghişeu).
- Sunteţi culmea nesimţirii! am mai zis eu.
Fiindcă nu mai pot. Am ajuns la limita răbdării. Nu mai pot spune, zâmbind, "Da, nu-i nimic, o să-ţi fac toana şi o să mă duc până acasă, pentru că aşa vrei tu, după ce m-ai ţinut în faţa ghişeului, nu-i nimic, e timpul meu, sunt banii mei, eşti şi tu o frustrată că nu deţii controlul, că nu ai putere şi atunci te manifeşti şi tu cum poţi, răzbunându-te pe clienţi, vai de familia ta ce-o păţi cu tine!" Nu, nu mai pot, acestor oameni trebuie să le spui că sunt nesimţiţi şi să pui punct. Iar cei care-i angajează ar trebui să-i dea afară, dar cum să-i dea afară când sunt cumetri, prieteni? Asta-i ţara noastră, o cumetrie totală!
La ghişeu, o doamnă într-un maieu alb, culoare contrastând cu bronzul pe care-l pune în evidenţă cu dărnicie. Ca şi şuncile doamnei, ce fac deluşoare dizgraţioase pe corpul doamnei cu pricina. În timp ce privesc dezgustată grăsimea încorsetată a doamnei cu părul strâns în coc, plină de inele, cercei şi lănţişoare de aur şi mă întreb cu ce ochi o privesc bărbaţii dacă mie, ca femeie, mi se face silă când văd şuncile revărsate, doamna respectivă îşi face de lucru cu nişte plicuri, pe care le ştampilează, apoi le aruncă într-o cutie, ignorându-ne complet pe noi, cei trei clienţi care aşteptăm dincolo de ghişeu. După vreo cinci minute - timp în care mi-am tot muşcat limba, încercând să n-o iau la rost că ne ţine ca pe nişte proşti în faţa ei - ia actele celui din faţa mea (care tot amendă se pare că plătea) şi-l întreabă:
- Talon aveţi?
- Nu, vine răspunsul, e reţinut de poliţie, dar sunt datele în cartea de identitate a maşinii.
Doamna se uită ca pisica-n calendar în cartea de identitate, găseşte într-un final ce căuta şi apoi iar zice:
- Ştampilă aveţi?
- Nu, că plătesc pe persoană fizică.
- Nu pot să vă fac pe persoană fizică! tună femeia.
- Atunci vin mâine, zice bărbatul resemnat, îşi ia hârtiile şi pleacă.
Vine rândul meu.
- Aveţi plicul? întreabă ea.
- E acasă, ce să faceţi cu plicul?
- Ca să văd data poştei, ca să ştiu dacă aveşi dreptul să plătiţi amenda la jumătate de preţ.
Ei, nu!
- Asta-i problema mea dacă am sau nu dreptul, din moment ce eu plătesc îmi asum responsabilitatea a ceea ce plătesc!
- Ba nu, e responsabilitatea mea ce încasez, îmi trebuie plicul!
M-a apucat un val de furie şi nu neapărat pe această femeie dizgraţioasă, care-mi arată şuncile cu neruşinare, care-mi vorbeşte cu neruşinare ca şi cum mi-ar face un favor, care mă ţine în faţa ghişeului de parcă aş fi la uşa casei ei! Valul de furie e îndreptat împotriva tuturor funcţionarilor leneşi, indolenţi, nesimţiţi, măgari şi porci!
Şi am izbucnit pe măsură:
- Responsabilitatea dumneavoastră e să încasaţi ceea ce eu plătesc! Asta-i toată responsabilitatea dumneavoastră!
- Nu pot să încasez decât cu plicul, îmi trebuie plicul! (Şi-mi aruncă hârtia pe ghişeu).
- Sunteţi culmea nesimţirii! am mai zis eu.
Fiindcă nu mai pot. Am ajuns la limita răbdării. Nu mai pot spune, zâmbind, "Da, nu-i nimic, o să-ţi fac toana şi o să mă duc până acasă, pentru că aşa vrei tu, după ce m-ai ţinut în faţa ghişeului, nu-i nimic, e timpul meu, sunt banii mei, eşti şi tu o frustrată că nu deţii controlul, că nu ai putere şi atunci te manifeşti şi tu cum poţi, răzbunându-te pe clienţi, vai de familia ta ce-o păţi cu tine!" Nu, nu mai pot, acestor oameni trebuie să le spui că sunt nesimţiţi şi să pui punct. Iar cei care-i angajează ar trebui să-i dea afară, dar cum să-i dea afară când sunt cumetri, prieteni? Asta-i ţara noastră, o cumetrie totală!
Comentarii