sâmbătă, noiembrie 21, 2009

Concertul, de Radu Mihăileanu

Şi dacă mergeţi la vot şi vreţi apoi să uitaţi lumea reală, pentru două ore, intraţi la cinema Studio - sala e renovată, adevărat, un iz de mucegai se mai simte, ca la hotelurile vechi, dar nu veţi auzi telefoane mobile sunând şi nici comentarii. "Concertul" lui Radu Mihăileanu ruelază, cred, de două zile. Abordând din nou drama evreilor (tatăl regizorului, evreu, a fost deportat), Concertul e la fel de optimist şi emoţionant ca şi Trenul vieţii. Cu umor, ironie, regizorul ne duce la Paris dar şi pe străzile Moscovei (recunoşti însă străzile bucureştene), împreună cu destinele frânte ale unor oameni uniţi prin muzică. Muzica nu moare niciodată, acesta pare a fi mesajul. Frumuseţea artei dănuie şi în numele artei oamenii se sacrifică. Ideea nu e nouă, dar modul cum e pusă în scenă e original.

Aşa că, după vot, înfrumuseţaţi-vă ziua. "Concertul" e unul dintre filmele acelea care nu au replici mari şi memorabile iar rolurile principale sunt împărţite între mulţi, foarte mulţi actori însă fiecare personaj este bine structurat. Nimic din ce se întâmplă nu poate fi prevăzut de către spectator, la fel de buimac uneori precum eroii filmului şi acesta e meritul regizorului, de a te lăsa să-i însoţeşti tot timpul trupa de concert.

Iar la final, vă veţi trezi că apaludaţi împreună cu cei din sala de cinema. Eu, personal, n-am mai văzut acest mod de a mulţimi decât o singură dată, la filmul lui Nemescu, "California dreamin". Tot în cimema Studio.

Niciun comentariu: