Consideraţii neimportante despre frumuseţe
Frumuseţea e un termen cu definiţii diferite, în funcţie de sex. Şi relativ, tot în funcţie de sex. Pentru bărbat, de pildă, înseamnă o asemănare cu dracul, fără coarne şi coadă. Pentru femei însă, e ceva mai complicată explicaţia, include mai multe elemente: machiaj, îmbrăcăminte, accesorii, coafură, tocuri înalte.
Dacă pentru bărbat e foarte simplu să fie frumos, căci oricine e puţin mai frumos decât dracul, apoi pentru femeie e destul de dificil să îndeplinească toate condiţiile de mai sus. Iar una fără alta nu se poate, nici o excepţie nu e acceptată. O femeie care nu apelează la fardurile magice, dătătoare de prospeţime şi strălucire, apoi nu ştie să-şi pună în valoare atuurile de femeie. La fel, dacă nu-şi arată picioarele, tocurile înalte dând graţie mersului. Bijuteriile sunt şi ele importante pentru împlinirea frumuseţii, căci lungesc degetele şi atrag atrenţia asupra încheieturii mâinii, loc de înfiorate sărutări.
Odată frumuseţea realizată, pentru a fi deplină trebuie ca femeia să atragă privirile, să facă bărbaţii să se uite după ea. Abia atunci se poate spune despre o femeie că e frumoasă, în momentul în care bărbaţii se opresc în loc şi se întorc după frumuseţea ce a trecut pe lângă ei. Numai că există un mare risc, pe care femeia frumoasă vrea, nu vrea, trebuie să şi-l asume: proverbele se întorc şi ele în capul bărbaţilor, odată cu privirile, idei ca „minte scurtă, poale lungi“, „frumoasă şi proastă“ încolţesc pe loc în mintea lor. Şi se pomenesc, săracele femei, că după ce au depus energie şi au cheltuit bani pentru frumuseţea lor, mai trebuie să şi lupte cu mentalitatea conform căreia dacă eşti frumoasă eşti proastă. Sau dacă eşti frumoasă, aranjată, cochetă, neapărat eşti…
Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, vorba ceea, cu nişte oameni care oricum n-au de gând să-şi schimbe mentalitatea, dar care sancţionează drastic femeia nemachiată, trecând-o în tabăra urâtelor. Aceeaşi femeie însă pe care, cu fustă scurtă, machiată, o fluieră pe stradă.
Vedeţi că frumuseţea e un termen relativ, în funcţie de sex?
Dacă pentru bărbat e foarte simplu să fie frumos, căci oricine e puţin mai frumos decât dracul, apoi pentru femeie e destul de dificil să îndeplinească toate condiţiile de mai sus. Iar una fără alta nu se poate, nici o excepţie nu e acceptată. O femeie care nu apelează la fardurile magice, dătătoare de prospeţime şi strălucire, apoi nu ştie să-şi pună în valoare atuurile de femeie. La fel, dacă nu-şi arată picioarele, tocurile înalte dând graţie mersului. Bijuteriile sunt şi ele importante pentru împlinirea frumuseţii, căci lungesc degetele şi atrag atrenţia asupra încheieturii mâinii, loc de înfiorate sărutări.
Odată frumuseţea realizată, pentru a fi deplină trebuie ca femeia să atragă privirile, să facă bărbaţii să se uite după ea. Abia atunci se poate spune despre o femeie că e frumoasă, în momentul în care bărbaţii se opresc în loc şi se întorc după frumuseţea ce a trecut pe lângă ei. Numai că există un mare risc, pe care femeia frumoasă vrea, nu vrea, trebuie să şi-l asume: proverbele se întorc şi ele în capul bărbaţilor, odată cu privirile, idei ca „minte scurtă, poale lungi“, „frumoasă şi proastă“ încolţesc pe loc în mintea lor. Şi se pomenesc, săracele femei, că după ce au depus energie şi au cheltuit bani pentru frumuseţea lor, mai trebuie să şi lupte cu mentalitatea conform căreia dacă eşti frumoasă eşti proastă. Sau dacă eşti frumoasă, aranjată, cochetă, neapărat eşti…
Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, vorba ceea, cu nişte oameni care oricum n-au de gând să-şi schimbe mentalitatea, dar care sancţionează drastic femeia nemachiată, trecând-o în tabăra urâtelor. Aceeaşi femeie însă pe care, cu fustă scurtă, machiată, o fluieră pe stradă.
Vedeţi că frumuseţea e un termen relativ, în funcţie de sex?
Comentarii