marți, februarie 09, 2010

"La aniversară"

(fotografie făcută în 1980)


Am aprins o lumânare şi am rostit, în gând, o rugăciune. Sper să-şi găsească liniştea, căci aici, pe pământ, în ultimii doi ani de viaţă nu i-a găsit. Astăzi ar fi împlinit 77 de ani. În fiecare an mai adaug un an... Cum ar fi fost Didi astăzi? Ce ar mai fi scris în aceşti 18 ani de când a plecat dintre noi? Ar fi reuşit să înfiinţeze până la urmă un centru de studii indiene (pe care de altfel l-a înfiinţat de două ori şi autorităţile i l-au desfiinţat în anii 90)? Şi-ar fi văzut visul împlinit, acela de a crea specialişti? Noi, studenţii acelor ani 80 am făcut sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană la cursuri facultative, de două ori pe săptămână. Acesta era regimul acestor două limbi, bengali şi sanscrita. Reuşeam însă, prin muncă individuală şi prin supervizarea lui Didi, să traducem texte literare care erau publicate în presa culturală a vremii. Câte s-ar fi putut face într-un cadru mai larg!

Astăzi am dorit să-i aducem un omagiu la ora 17, la Biblioteca Ioan Slavici. Ieri însă, din cauza vremii, ne-am gândit că ar fi mai bine să contramandăm. Nu am renunţat însă la gând şi nu ne trebuie un prilej special pentru a vorbi despre Didi. Ne vom reuni, şi cei care au cunoscut-o personal şi cei care i-au cunoscut doar opera.

Lui Didi vreau să-i mulţumesc pentru multe lucruri. Pentru ce sunt eu acum, pentru ce mi-a dăruit, pentru încrederea pe care a avut-o în mine. La multi ani, Didi!

4 comentarii:

CARMEN spunea...

La multi ani Didi!

Carmen Muşat Coman spunea...

La multi ani si celor ce i-au urat...

thesimpleteo spunea...

Pe Didi am descoperit-o printr-o carte de la o biblioteca din Iasi si m-am minunat ca ea a venit atat de departe de casa ei ca sa ne arate frumusetile Indiei si sa vada tara lui Eminescu.
Nu ati dori sa urmati exemplul pe care vi l-a dat Didi si sa impartasiti si altora din frumusetile limbii bengaleze? Eu as dori mult sa o invat, ca sa pot vorbi cu familia mea din Bengal.Multumesc!
Spor in toate!
Teodora

Carmen Muşat Coman spunea...

Da, Didi a venit de departe intr-o tara pe care o considera aproape de sufletul ei si datorita ei India a auzit de Eminescu si nu numai...

Cu impartasirea limbii bengali - ei, bine, e o dorinta a lui Didi de a se continua predarea acestei limbi a lui Tagore si un proiect al meu. Poate intr-un an, doi voi gasi si locul in care s-o fac.

Spuneti de familia din Bengal - spiritual sau cum?

Si eu multumesc si la fel, spor in toate.