"La aniversară"

(fotografie făcută în 1980)


Am aprins o lumânare şi am rostit, în gând, o rugăciune. Sper să-şi găsească liniştea, căci aici, pe pământ, în ultimii doi ani de viaţă nu i-a găsit. Astăzi ar fi împlinit 77 de ani. În fiecare an mai adaug un an... Cum ar fi fost Didi astăzi? Ce ar mai fi scris în aceşti 18 ani de când a plecat dintre noi? Ar fi reuşit să înfiinţeze până la urmă un centru de studii indiene (pe care de altfel l-a înfiinţat de două ori şi autorităţile i l-au desfiinţat în anii 90)? Şi-ar fi văzut visul împlinit, acela de a crea specialişti? Noi, studenţii acelor ani 80 am făcut sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană la cursuri facultative, de două ori pe săptămână. Acesta era regimul acestor două limbi, bengali şi sanscrita. Reuşeam însă, prin muncă individuală şi prin supervizarea lui Didi, să traducem texte literare care erau publicate în presa culturală a vremii. Câte s-ar fi putut face într-un cadru mai larg!

Astăzi am dorit să-i aducem un omagiu la ora 17, la Biblioteca Ioan Slavici. Ieri însă, din cauza vremii, ne-am gândit că ar fi mai bine să contramandăm. Nu am renunţat însă la gând şi nu ne trebuie un prilej special pentru a vorbi despre Didi. Ne vom reuni, şi cei care au cunoscut-o personal şi cei care i-au cunoscut doar opera.

Lui Didi vreau să-i mulţumesc pentru multe lucruri. Pentru ce sunt eu acum, pentru ce mi-a dăruit, pentru încrederea pe care a avut-o în mine. La multi ani, Didi!