joi, mai 27, 2010

Tot despre gesturile mărunte

Localul cu pricina, cel în care se afla Jean Constantin, era un pic mai sus de Cazinoul din Constanţa, pe faleză. Singurul deschis în acel început de primăvară care încă nu atrăgea turişti. Doar trei mese ocupate, între noi şi masa lui Jean Constantin se afla o masă goală, dar actorul vorbea tare astfel încât, fără să vrem, auzeam tot ce se vorbea la masa lui. Curios, deşi nu-mi place când se vorbeşte tare, vocea lui nu mă deranja, din contră. Râdea sănătos, sărbătoreau cu toţii ceva. Am reţinut mai ales faptul că, din când în când, Jean Constantin îi spunea celuilalt:
- Te roagă Jean!

Vorbea despre el la persoana a treia,nu spunea "Te rog eu!" ci recurgea la această formulă, persoana a treia, ca pentru a sublinia că nu-l roagă un oarecare, ci însuşi Jean Constantin. Să nu mă înţelegeţi greşit şi nici să nu-l înţelegeţi greşit, tonul nu era al unui vanitos, era tonul unui om modest, mai întâi de toate modest, dar aşa vorbea el. Acel "Te roagă Jean!" întărea rugămintea, era gen: "Hai, măi, ce mama dracului, dacă te rog eu!".

M-am distrat atunci, auzindu-l. Şi apoi, avea tot dreptul să vorbească astfel despre sine, "Te roagă Jean!"

Restul deja îl ştiţi de ieri.

2 comentarii:

Daniel C. spunea...

Jean a fost ca sifonul acela vechi, plin si rece, intepator, intr-o zi caniculara de vara. De-abia asteptam sa am trimita bunicul, sa umplu sticlele speciale pentru sifon, acelea cu capsa si camasuite cu sarma subtire zincata. Frizerul satului, Nicu, un bolnav de epilepsie, avea si o mica afacere cu sifoane, asta acum 30 de ani si mai bine, pe vremea lui Ceasca. Pana acasa, goleam o jumatate de sticla de sifon rece si intepator. Era mai bun sifonul pe atunci. Sifonul de azi e mai prost si se vinde la market, sub patentul "apa minerala". Jean Constanin le pricinuia o stare teribila de veselie bunicilor mei, care au plecat cu mult inaintea lui din lumea aceasta. La fel si Nicu Constantin: unul era "numai" nas iar altul "doar" ochi.

Carmen Muşat Coman spunea...

Adevarat. O comparatie plastica dar tare potrivita. Nu mai avem sifon si nici artisti ca acel sifon. Si uite asa, Jean Constantin ne/a facut sa mai zambim un pic in urma-i, in amintirile noastre.

Iar pe Nici Constantin pot sa spun ca l-am cunoscut si eu prin natura meseriei, era prin anii 98 o rubrica in revista Femeia -o, ce povesti frumoase se scriau atunci - Doi pe un balansoar, unde era prezentat un cuplu celebru, si uite asa am ajuns eu in casa Manditei si a lui Nicu Constantin....