vineri, iunie 25, 2010

Despre prieteniile virtuale

Cristina este unul dintre acei oameni pe care ai senzaţia că-i cunoşti de-o viaţă. De-o viaţă o cunosc, deşi abia acum câteva zile ne-am întâlnit faţă-n faţă. De doi ani corespondăm - să fie mai mult? - corespondenţă care a pornit de la un articol - Ion nebunu' -, ne comentăm postările, discutăm pe mail despre familiile noastre, experienţele noastre personale şi profesionale. Bineînţeles că nu se întâmplă astfel cu oricine. Iar când ne-am văzut faţă-n faţă eu, una, am avut impresia că o ştiu de o viaţă. Şi era exact aşa cum mi-o imaginam când îmi vorbea despre elevii ei - e profesoară de muzică la o şcoală din Ploieşti - despre familia ei.

Şi iată fotografiile cu noi două:


4 comentarii:

Cristina spunea...

Prietena pe care o stii „de - o viata” si pe care ai cunoscut-o fizic doar vreo 15 minute te saluta. Oriunde ai fi prin infinita lume electronica. Ramane valabila cafeluta. Oricand si poate sa fie in centrul vechi al Bucurestiului care incepe sa-mi placa (mai putin partea cu curatenia care e in suferinta). L-am vizitat de curand.

Carmen Muşat Coman spunea...

Ramane valabila si da, incepe si mie sa-mi placa partea veche a orasului asa ca o s-o bem acolo. Musai. Ca doua prietene de-o viata.

DoarEu spunea...

Frumoasa postare, minunata intamplare! Si eu am astfel de "povesti"...
Chiar tu mi-ai fost alaturi in momente cumplit de grele pentru suflet!

Carmen Muşat Coman spunea...

Eu? Cand, unde, cand?
Dar ma bucura ce-mi spui. Acum serios vorbind.