Mulţi prieteni, puţini aleşi
(Gânduri mai vechi, de pe vremea când lucram la revista Femeia)
Omul e o fiinţă socială şi pornind de la această definiţie, putem afirma că unii sunt mai oameni decât alţii, dacă ne luăm după poziţia pe care-o ocupă: cu cât sunt mai sus în ierarhie, cu atât sunt mai înconjuraţi de semeni. Păstrând proporţia, s-ar putea spune că au şi mai mulţi prieteni.(Că majoritatea sunt de conjunctură, e un amănunt care se află, de obicei, prea târziu). Indiferent însă de poziţia socială, noi toţi avem prieteni fiindcă simţim nevoia să ne destăinuim cuiva, să primim un sfat sincer, dezinteresat, să fim ajutaţi la nevoie. Mizăm pe sinceritatea lor şi le acceptăm opiniile fără rezerve, având o încredere oarbă în ei.
Aşa, de exemplu, este doamna X. Până în prezent, tot urmând sfatul sincer al prietenelor, şi-a mutat copilul de cinci ori de la grădiniţă, fiindcă „cea mai cea“ se dovedea a fi doar cu puţin altfel decât un orfelinat. Dacă n-a înţeles însă ceva, e de ce atunci când ea-şi înscria odrasla, prietena care tocmai îi lăudase acea instituţie de învăţământ îşi retrăgea copilul. La un moment dat au vrut să se mute într-un apartament mai mare, dar au fost sfătuiţi să mai aştepte, preţurile trebuie să mai scadă, acum copilul oricum e prea mic şi n-are nevoie de mult spaţiu.
Copilul, într-adevăr, a rămas mic dar nu şi costul unui apartament. Însă aceasta e o problemă minoră, deoarece doamna X are probleme familiale grave: e în prag de divorţ, şi se miră cum toate amicele ei care până deunăzi îi considerau soţul drept bărbatul ideal, sfătuind-o să ţină cu dinţii de relaţia asta şi felicitând-o, invidiind-o pentru alegere, s-au întors acum cu 360 de grade, declarându-l uşuratic, netrebnic şi blagoslovindu-l cu multe alte noi epitete de care-l scuteau cu ceva vreme în urmă, deşi aproape toate ştiau de legătura lui extraconjugală… Doar o singură prietenă a avertizat-o, cu luni în urmă, în legătură cu o posibilă aventură, însă reacţia ei a fost de neîncredere. Nu se poate, a gândit ea, o spune din răutate, gratuitate, dorinţă de a distruge o căsnicie fericită. Că a avut dreptate, a aflat, dar mult prea târziu.
Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale, şi ne înconjurăm de semeni, pe mulţi dintre ei făcându-ni-i sfetnici. Ne bazăm pe sugestiile lor, le încredinţăm destinul nostru, convinşi că ne vor binele, că ne susţin, că sunt aproape de sufletul nostru. De cele mai multe ori însă, se dovedeşte că greşim în alegere şi deziluziile sunt mari, consecinţele sunt câteodată de neimaginat. Dar, oare, nimic nu ne avertizează, pe parcurs, despre caracterul duplicitar al celui pe care-l considerăm prieten? Sau ne amăgim singuri, ignorând adevărul, pentru a avea pe cine da vina când lucrurile merg prost? Căci oare nu e mai uşor să-ţi învinuieşti prietenul decât să-ţi asumi responsabilitatea deciziilor? Că doar acesta la nevoie se cunoaşte.
Omul e o fiinţă socială şi pornind de la această definiţie, putem afirma că unii sunt mai oameni decât alţii, dacă ne luăm după poziţia pe care-o ocupă: cu cât sunt mai sus în ierarhie, cu atât sunt mai înconjuraţi de semeni. Păstrând proporţia, s-ar putea spune că au şi mai mulţi prieteni.(Că majoritatea sunt de conjunctură, e un amănunt care se află, de obicei, prea târziu). Indiferent însă de poziţia socială, noi toţi avem prieteni fiindcă simţim nevoia să ne destăinuim cuiva, să primim un sfat sincer, dezinteresat, să fim ajutaţi la nevoie. Mizăm pe sinceritatea lor şi le acceptăm opiniile fără rezerve, având o încredere oarbă în ei.
Aşa, de exemplu, este doamna X. Până în prezent, tot urmând sfatul sincer al prietenelor, şi-a mutat copilul de cinci ori de la grădiniţă, fiindcă „cea mai cea“ se dovedea a fi doar cu puţin altfel decât un orfelinat. Dacă n-a înţeles însă ceva, e de ce atunci când ea-şi înscria odrasla, prietena care tocmai îi lăudase acea instituţie de învăţământ îşi retrăgea copilul. La un moment dat au vrut să se mute într-un apartament mai mare, dar au fost sfătuiţi să mai aştepte, preţurile trebuie să mai scadă, acum copilul oricum e prea mic şi n-are nevoie de mult spaţiu.
Copilul, într-adevăr, a rămas mic dar nu şi costul unui apartament. Însă aceasta e o problemă minoră, deoarece doamna X are probleme familiale grave: e în prag de divorţ, şi se miră cum toate amicele ei care până deunăzi îi considerau soţul drept bărbatul ideal, sfătuind-o să ţină cu dinţii de relaţia asta şi felicitând-o, invidiind-o pentru alegere, s-au întors acum cu 360 de grade, declarându-l uşuratic, netrebnic şi blagoslovindu-l cu multe alte noi epitete de care-l scuteau cu ceva vreme în urmă, deşi aproape toate ştiau de legătura lui extraconjugală… Doar o singură prietenă a avertizat-o, cu luni în urmă, în legătură cu o posibilă aventură, însă reacţia ei a fost de neîncredere. Nu se poate, a gândit ea, o spune din răutate, gratuitate, dorinţă de a distruge o căsnicie fericită. Că a avut dreptate, a aflat, dar mult prea târziu.
Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale, şi ne înconjurăm de semeni, pe mulţi dintre ei făcându-ni-i sfetnici. Ne bazăm pe sugestiile lor, le încredinţăm destinul nostru, convinşi că ne vor binele, că ne susţin, că sunt aproape de sufletul nostru. De cele mai multe ori însă, se dovedeşte că greşim în alegere şi deziluziile sunt mari, consecinţele sunt câteodată de neimaginat. Dar, oare, nimic nu ne avertizează, pe parcurs, despre caracterul duplicitar al celui pe care-l considerăm prieten? Sau ne amăgim singuri, ignorând adevărul, pentru a avea pe cine da vina când lucrurile merg prost? Căci oare nu e mai uşor să-ţi învinuieşti prietenul decât să-ţi asumi responsabilitatea deciziilor? Că doar acesta la nevoie se cunoaşte.
Comentarii
poate 180 ?