marți, noiembrie 16, 2010

Dublă lansare de carte la Gaudeamus

Eu vă invit, cunoscuți ori necunoscuți. Pentru că nu doresc să vă simțiti obligați să veniți, dacă vă trimit mesaje individuale ori vă sun, aleg această cale, colectivă, ca să zic așa. Dacă treceți pe la Gaudeamus sâmbătă, pe la ora 13, și vă amintiți de lansare, eu o să mă bucur să-mi fiți aproape.

Gânduri bune.


Sâmbătă, 20 noiembrie, ora 13, editura Cununi de stele vă invită la o dublă lansare de carte: Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose, și Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță, de Carmen Mușat-Coman. Cărțile au apărut la editura Cununi de stele iar manifestarea va avea loc la standul ADEPC – 228, nivel 4.50. – , în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, organizat la Romexpo.

- Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose.
Prin prezentarea aspectelor importante ale sărbătorilor de sezon, cartea oferă o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene desfăşurate în cursul anului, Datele sărbătorilor au fost determinate de diferitele ipostaze ale naturii. Toate aceste serbări, scripturale sau populare, sunt numite parvana; derivat din sanscritul parva (nod), termenul însuşi explică rostul acestora – serbarea punctelor de tranziţie din natură. Sau, mai precis, cosmicizarea vieţii umane.

Amita Bhose (Calcutta, 1933 – Bucureşti, 1992) este prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul asiatic – Eminescu: Kavita (Poezii), Calcutta, 1969 –, traducerile fiind realizate în bengali. Și-a dedicat întreaga existenţă interpretării cât mai exacte a tuturor „urmelor” şi influenţelor indiene în opera eminesciană. Dragostea pentru poezia lui Eminescu a determinat-o să se stabilească în România, unde a predat bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti, totodată traducând în bengali literatură română, scriind articole, studii, susţinând conferinţe despre Eminescu, literatura română şi indiană.

- Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță, de Carmen Mușat-Coman.
Cu acest titlu aparent jucăuș, cartea ascunde o realitate cumva amară: orice-ar face, oricâte titluri academice ar avea, femeile nu vor reuși să fie egale cu bărbații atâta timp cât sarcinile gospodărești, educația copiilor, îngrijirea părinților rămân tot în sarcina lor. Adunate sub condei autoironic mai degrabă decât ironic, eseurile militează pentru egalitatea de șanse.

Carmen Mușat-Coman este jurnalistă, traducătoare, editoare, autoare a cărții Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână. În 2005 a primit Premiul UNDP pentru concursul media ”Ești parteneră la decizie”, cu articolul Emanciparea post-cratițe.


Prezintă: Lucia Ovezea, Loreta Popa, Elena Andronache, Carmen Mușat-Coman

Detalii și confirmări:
office@edituracununidestele.ro

2 comentarii:

vasile spunea...

am ratat festivalul namaste si o sa ratez si targul gaudeamus! (ultimele weekend-uri le-am petrecut la locul de munca)
ramane pe data viitoare
succes si cat mai multe vanzari!

carmen spunea...

Ramane pe data viitore, multuemsc!