La peruci nu sunt niciodată soldări

Mâine o cunoștință de-a mea începe chimioterapia. A fost anunțată că-i va fi rău, ca va primi antivomitive, iar de va slăbi sau de se va îngrășa îi vor schimba tratamentul. Va face o injecție la 21 de zile, îi va cădea părul...

Astăzi s-a tuns scurt. Pentru o nouă viață fără păr. De fapt, pentru o luptă cu moartea, pentru viață. Își caută perucă, dar a auzit că e în jur de 7 milioane o perucă ”bună”. Ce ironie, nu? Taman acum când oamenii dau buzna la reduceri, la peruci nu sunt niciodată soldări.

Îmi amintesc de prietena mea Lili, care avea un păr blond, superb. Nu ieșea din casă până nu și-l aranja și când venea la noi, pe când Ana avea cam un an, se spăla pe cap cu o zi înainte ca să aibă părul curat când Ana avea să-și înfigă mânuța în păru-i ondulat.

De atunci au trecut ani și Lili a purtat și ea peruci, perucile pe care le-a urât și la care a renunțat în ultimele luni de viață, când nici nu mai ieșea din casă.

La peruci nu sunt niciodată soldări. Oamenii își văd mai departe de țoale, îngrămădindu-le în șifonier, pe când viața e în altă parte.