marți, noiembrie 27, 2012

”Răscoala” unei lumi ce nu trebuie să piară


Azi, 27 noiembrie, se împlinesc 127 de ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu

Muzeul Memorial Liviu și Fanny Rebreanu

Reportaj publicat în Ziarul Lumina, 5 februarie 2011


De vizitezi apartamentul de pe strada dr. prof. Gh. Marinescu nr 19, ce găzduiește Muzeul Memorial Ion Minulescu – Claudia Millian, nu ai cum să nu treci și pragul apartamentului vecin, de la numărul 11. Astfel vei intra în lumea lui Liviu Rebreanu și a familiei sale.


Cele două familii – Rebreanu și Minulescu – au cumpărat locuințe perete-n perete în anii 30, dar dacă Minuleștii și-au petrecut viața aici, deschizând fereastra spre grădina Cotroceniului, Liviu Rebreanu a dăruit casa fiicei sale, Puia, după căsătoria acesteia cu Radu Vasilescu. Deși nu a locuit în acest bloc, ci pe bulevardul Elisabeta, cu chirie, Rebreanu își vizita fiica în fiecare zi. Fiica adoptivă, dar pe care scriitorul a numit-o întotdeauna ”Puica mea”. După moartea acestuia, în 1944 – stranie, coincidență, Minulescu și Rebreanu s-au stins în același an – Puia Rebreanu a reconstituit viața tatălui său, întru cinstirea memoriei, aducând mobilierul, obiectele personale, manuscrisele de la Valea Mare, unde scriitorul a locuit ultimii 15 ani de viață sau din locuința închiriată nu departe de ei, vizavi de Facultatea de Drept. Astfel că apartamentul cu patru camere, donat de Puia Muzeului Național al Literaturii Române în 1992, cu trei ani înainte de moarte, poartă amprenta lui Liviu Rebreanu și a soției sale, actrița Fanny Rebreanu.

Imagini în oglindă
Vestibulul te întâmpină cu semnături celebre pe portrete ale scriitorului, caricaturi, coperte: Iosif Iser, Camil Ressu, Gerard Depralon. O caricatură mare, semnată Sell, concurează cu autoportretul lui Rebreanu din 1928, sau poate că se completează, iar de sub pălăria din fotografia din tinerețe ne privește un bărbat frumos, cu ochi pătrunzători. Pasiunea primului scriitor proprietar al unui automobil nu o mai regăsești în fotografiile calme de maturitate și de aceea e bine să o privești pe aceasta cu atenție, pentru a-ți întregi o impresie despre omul Rebreanu. În oglinda înrămată, de înălțimea unui om, se răsfrânge imaginea unui costum popular din Ardeal, agățat în cuier, dar privirea se întoarce la oglindă, căci tocmai ce a început să se miște. Ascunde – o, nu așa cum te-ai fi așteptat, o intrare secretă – ci un mic șifonier, gol în prezent.


Dar de nuntă
Mobila din următoarele două camere are ceva în comun: fiecare garnitură a fost dar de nuntă: cea din living, Biedermeyer, executată la Viena, a fost primită de familia Rebreanu de la mitropolitul Nifon, Ștefania Rebreanu fiindu-i acestuia nepoată, iar cea din sufragerie, numită și camera icoanelor, datorită numărului mare de icoane, aproximativ 50, majoritatea din Ardeal, a fost dar de nuntă al familiei Rebreanu pentru fiica lor. Mobila a fost realizată la Târgu Mureș, de către furnizorii familiei regale, Szekely-Retty.

Vitrina din living e plină de păpuși din porțelan, bijuterii, evantaie, ceramică, bibelouri, darurile scriitorului pentru fiica și soția sa. Pe un perete, un portret în mărime naturală, semnat Camil Ressu, în 1929, o înfățișează pe Puia, la 21 de ani, pereții fiind plini de lucrări ale pictorilor vremii: Steriadi, Paul Constantinescu, Luki Galaction, Nicolae Dărăscu iar mobila susține, spre eternitate, pe lângă porțelanurile fine, sculpturile Miliței Petrașcu și ale lui Constantin Baraschi. Privindu-le, ai impresia că te afli într-o galerie de artă, impresie avută și în Muzeul memorial Ion Minulescu-Claudia Millian. De la înălțimea veșniciei, flancat de tablourile cu trandafiri, autorul lui Ion privește și el această colecție, imortalizat de pictorul scenograf Traian Cornescu, cel care i-a realizat ultimul portret.

Un birou pentru eternitate
Pașii te poartă, în mod natural, spre următoarea încăpere, care este însă destinată colecției Ion Pillat, donată MTLR de scriitoarea Monica Pillat-Săulescu. Colecția merită atenția unui articol separat, așa că te îndrepți spre camera unde, la fereastră, a fost instalat biroul lui Rebreanu, unde regăsești obiectele personale și instrumentele de lucru: cele două călimare, presse-papier-ul, cuțitele din lemn pentru corespondență, pipele, deși aflăm că Rebreanu își răsucea singur țigările. Ceasul de buzunar nu mai ticăie și timpul nu trece peste volumele din biblioteca unde se află volumele cu traducerile laureatului Premiului ”Năsturel Herescu”, al Academiei Române.

Amintiri, la o cafea
Vei trece din nou prin camerele sobre, impunătoare ca mobilier dar primitoare datorită bibelourilor, păpușilor din porțelan, vei privi evantaiul din pene de struț care a răcorit multe seri ale actriței Fanny Rebreanu și, când să-ți iei rămas bun de la gazdă, doamna Paraschiva, vei afla cu surprindere că mai ai o încăpere de vizitat – bucătăria. O urmezi pe femeia micuță pe un culoar strâmt, spre bucătăria cu mobilier din lemn vopsit în gri, admiri colecția de pe perete, de ulcioare în alb-albastru, din Ardeal, privești extaziat dulăpiorul cu compartimente pentru condimente, polonicele din lemn, ibricele de mărimi diferite pentru cafeaua turcească, la jar. Încerci să-ți imaginezi în ce ibric se făcea cafeaua când Rebreanu venea în vizită la Puica lui și ai da orice ca să le auzi vocea. Poate că îi povestea cum a refuzat să fie spion, sau amintiri din copilăria lui cu mulți frați. Sau poate cum a cunoscut-o pe mama sa, actrița de la Craiova care i-a cucerit inima. Poate că în fața unei cești cu cafea îi povestea despre tatăl său care l-a învățat să scrie și să citească, fiindu-i învățător, sau despre celula friguroasă de la Văcărești. Poate i-a împărtășit mândria de a fi devenit președinte al Uniunii Scriitorilor, director al Radiodifuziunii Române, al Teatrului Național. Poate că-i mărturisea bucuria de a fi izbutit să înființeze, în 1942, Muzeul Teatrului Național, fără să bănuiască o clipă că masa la care se află va fi ea parte a unui muzeu care va purta numele său și al soției sale. Nu vei ști însă niciodată ce au discutat. Așa cum nu vei ști ce resort a împins-o pe Puia să nu dea mai departe pagina calendarului de perete: acesta indică, pentru totdeauna, data 15 martie 1976, data morții mamei sale.


Crainica Radiodifuziunii Române, Puia Rebreanu Vasilescu, avea să doneze MTLR apartamentul care adăpostește amintirile familiei sale. Pentru a cinsti, lumește, memoria părinților săi. Pentru a o cinsti creștinește, prin pomeni, mergea la Biserica Elefterie, împreună cu fiica Minuleștilor, Mioara. Doamna Paraschiva a dat de urma scaunului care-i mai poartă numele. Cel al Mioarei Minulescu s-a rătăcit, dar pe un scaun din Biserica Elefterie mai stă scris Puia Rebreanu. Pentru cât timp?


Adresa:Bd. prof. dr. Gh. Marinescu, nr. 19, etaj 2, ap. 11.
Telefon: 021 317 90 42
Program vizitare: 10-17, marți-duminică, luni închis.
Acces: metrou: Stația Eroilor. Troleibuz: 61, 69, 90, 91 (Stația Facultatea de Medicină), 96 (Stația Eroilor), 62, 71, 93 (Stația Grădina Botanică); autobuz: 306, 336 (Stația Facultatea de Medicină).
Preț bilet: 4 lei. Elevi, studenți, pensionari: 2 lei.

Notă: Nici un articol, fragment sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

Niciun comentariu: