marți, mai 21, 2013

Viața, ca un dar



Mergi ca prin vis, într-o lume care vorbește, se mișcă dar tu, de data asta, ești spectator. Cuprinzi lumea cu privirea, o privire mirată, căci mirare este. Gesturile tale simple, obișnuite, puteau să nu mai fie. O secundă. Atât. Noapte.

Se zice că atunci când ești aproape de moarte îți trece toată viața prin fața ochilor. Eu n-am auzit decât scrâșnetul frânelor mașinii mele, într-o liniște suspectă. Poate că așa începe. Prin liniște și un calm care ți-e străin. Frica vine după aceea, spaima de ce se putea întâmpla. Atunci, în fața morții, nu e decât calm. Sau poate surprindere, nu știu. O mașină care-ți apare în față, fără să dea prioritate. Nu mai vezi decât o mașină gri și apeși pe pedala frânei, până la capăt. O secundă durează totul.

Ce e după e greu de explicat. Mai întâi apare frica, apare tremurul mâinilor pe volan. Vezi mașina cealaltă încetinind metri mai încolo, claxonezi, mașina recapătă viteză și se îndepărtează. Înjuri, deși știi că nu te aude nimeni. Un cuplu tânăr, pe trotuar, se uită la tine. El caută semnul „cedează trecerea”, îl găsește pe partea mașinii gri, îi explică partenerei ceva, cu gesturi ample. Apoi te privește și râde la tine. O privire veselă, pe un chip senin. Ca și cum Dumnezeu te-ar fi protejat, de pe marginea trotuarului, întruchipat în acest tânăr vesel care aproape că mai avea să-ți facă cu ochiul. Ca și cum ar fi vrut să zică: Vezi? O secundă și… cât ai pocni din degete, n-ai mai fi!

Și apoi viața continuă. O secundă a fost suspendată, într-o decizie a destinului. Conduci, te oprești la un supermarket, intri în magazin, cumperi ce aveai de cumpărat, ajungi la destinație apoi. La capătul drumului te-ar fi așteptat în zadar. În urma ta, o ceartă cu copilul, o ușă trântită și veghea asupra lui, de undeva de sus, cu regretul că nu i-ai zâmbit înainte de plecare. Privești oamenii în supermarket, gesturile lor sunt cele obișnuite: cineva miroase o roșie, altcineva trece cu patru casolete cu tarte în brațe, o bătrână se uită la o cutie cu pateu și întreabă pe cineva, la telefon, dacă vrea să-i cumpere. Cuprinzi cu privirea tot mușuroiul acesta viu și parcă îl vezi pentru prima oară. Te uiți la casieră, la bodyguard, la femeia care împinge căruciorul și iese din magazin. Peste o secundă poate că nu vor mai fi. Peste o secundă poate că nu vei mai fi. Și atunci? Atunci iei viața care ți s-a dat ca pe un dar și îți promiți s-o trăiești ca atare.

Niciun comentariu: