marți, mai 07, 2013

Zgomotele nopții

Din toate zgomotele nopții unui bloc - tocuri pe scară, interfon țârâind aproape sinistru, apa trasă la veceu, undeva, sus, cearta vecinilor, lătratul câinilor pe stradă, ușa scârțâindă a celor de deasupra ta, televizorul celor de sub tine, plecatul în trombă al unui taxi, creanga ce bate în geam (pardon, asta era în altă parte), tusea bătrânei de la etajul x - doar plânsetul bebelușului nu mă enervează.

Un plânset al suferinței, al neputinței de a spune dacă îi este sete sau foame, dacă îl doare ceva sau îi e prea cald sau prea frig. Un plânset care aproape îți rupe inima și ce ciudat că nu aud nici o șoaptă de liniștire, de mângâiere. Plânsetul încetează, la un moment dat, semn că bebelușul a fost luat în brațe, pus la sân, legănat sau schimbat. Și peste o vreme reîncepe. Și numai el, singur în noapte, singur în casă.


Și mă gândesc la sufletele singure, care plâng și ele, numai că plâng înăuntrul lor și nu le aude nimeni, căci nimănui nu-i plac oamenii plângând. Și poate de aceea aud eu doar tocurile pe scară, interfonul scârțâind sinistru, apa trasă la veceu... Dar ce, voi auziți altceva?

Niciun comentariu: