miercuri, iunie 01, 2016

Se aude marea

Pe nas avea o bulină albastră iar pe obraji urme de culori, desene întinse de podul palmei cu care-și ștergea lacrimile. Plângea cu lacrimi de crocodil.
- De ce plângi? am întrebat-o,
- Vre-au înghe-ța-tă ver-de cu moț! a răspuns ea cu voce întretăiată, plângând cu sughițuri.
-O..... și de-asta plângi?
Lacrimile i se înnodau sub bărbie.
- Uite, vezi scoica asta? Dacă o pui la ureche o să auzi marea. Vrei să o auzi?
S-a uitat cu ochi pofticioși la scoică și a dat din cap afirmativ. I-am întins scoica și mânuța ei a primit-o.
- Pune-o la ureche, uite așa, și o să auzi marea. Dar știi, ca să o auzi trebuie să fii veselă. Dacă plângi nu o să o auzi. Trebuie să zâmbești.
A zâmbit cât a putut ea de mult și și-a pus scoica la ureche.
- O auzi?
A dat din cap că da.
- Uite, de câte ori vrei să auzi marea să pui scoica la ureche. Dar nu uita, nu o să o auzi decât dacă ești veselă. Da?
A dat din cap că da. A plecat cu scoica la ureche, zâmbind.
- Se aude marea! le-a zis ea părinților aflați la cinci metri distanță.

aplecându-mă ca să fiu la înălțimea ei de jumătate de metru.


Îmi doresc ca toți oamenii din lume, mai ales cei la care țin foarte mult, să audă marea. Să nu uite că o pot auzi ducându-și o scoică la ureche și zâmbind.

Niciun comentariu: