Suntem pe firul apei...

Telefonul sună lung, îndârjit, indiferent la vreme și loc. E ora 14,30, duminica, ești pe malul apei, privești apa, iarba, malul celălalt, ai adunat „sângele voinicului” - Doamne, în copilărie adunam în fiecare vară, știi ce miros frumos are floarea asta? - sânziene, tocmai ce ai mâncat corcodușe de pe marginea drumului. Privești cerul. Și... telefonul sună lung, îndârjit, indiferent la vreme și loc. Un număr necunoscut - ți-ai schimbat telefonul în urmă cu un an și ai pierdut niște contacte. Pauză la capătul celălalt. Apoi, o răsuflare greoaie și câteva cuvinte. Recunoști vocea. Nu v-ați mai auzit de ceva vreme.
A sunat ca să-ți spună adio. E ultimul telefon.
- Glumiți cu mine, zici tu, dar îți dai seama, după voce, că nu e o glumă.
- Nu, nu glumesc, sunt grav bolnav. Îmi fac bagajele. A fost o onoare să vă cunosc.
Îi spui că o să vă auziți curând la telefon...
- Da, o să vă sun de „dincolo”...
Încearcă să râdă, încearcă să glumească. Un om senin, cu simț al umorului, un om care a iubit viața, apa, femeile.
- Știți, sunt pe malul apei, îi zici.
- Da, suntem toți pe firul apei.
Nu ți-a urat nimic, la despărțire.
- Ne auzim, îi zici.
Dar știi că o să vă mai auziți doar pe firul apei. Închizi telefonul și întorci capul, încercând să nu plângi.


Cândva, când se va întâmpla, vei putea să-i rostești numele și să-i spui povestea.