O palmă

Nu există iubire în violență, de orice fel ar fi ea. 
Prin anii 1950, tatăl vitreg al mamei mele, beat fiind, juca toată noaptea cărți cu mama, o obliga de fapt să joace cărți cu el. Avea vreo șase ani, mama. Bunica mea și fratele mamei mele dormeau in cotețul porcului, pentru că acolo îi gonise el după ce-i bătuse. Mama îl privise în ochi si-i spusese:
- Dacă dai în mine o să iau cuțitul și când dormi o să să te tai, ca pe porci o să te tai, ai înțeles?
Mama avea șase ani. Niciodată nu a primit o palmă de la tatăl ei vitreg.

Când s-a măritat și ne avea deja pe noi, pe mine și pe fratele meu, tata, odată, a ridicat mâna să o lovească. Mama i-a prins mâna și i-a zis:
- O dată dacă mai ridici mâna asupra mea să știi că o iau pe linia ferată până acasă, în Ardeal. Cu zece copii după mine și plec!
- Te cred în stare! i-a raspuns tata.
Nu a mai ridicat mâna niciodată asupra ei.

La fratele tatălui meu fiind, la țară, mama a surprins a nu știu câta bătaie a mătușii mele. Unchiul meu era foarte violent, sărmana mea mătusă probabil că a murit de la atâtea spaime și bătăi, cine să mai știe. Când se repezea unchi-miu să dea în mătușa mea mama s-a pus între ei și l-a îmbrâncit pe cumnată-său pe trepte (aveau prispă), zicându-i:
- Dar mai du-te dracului de nebun!
Ăsta a fost așa de uimit că nici nu a apucat să se dezmeticească. Nu a mai vorbit cu mama mulți ani.
- Auzi, în casa mea să dea în mine!

Pe mama mea o știți. Are 74 de ani și de la 16 ani e orfană. În dreptul tatălui ei, în certificat, e o linie. E copil din flori, tatăl ei fiind administratorul regelui Mihai de la Săvârșin, Octavian Cioflec.

Ce vă spun eu acum nu sunt povești. Sunt parte din viața mamei mele și parte din viața mea. Poate că dacă ar fi înghițit acea primă palmă de la tata, sau de la tatăl ei vitreg, poate că ne-ar fi venit și nouă rîndul, copiilor ei. Poate da, poate nu. Poate nu vom ști niciodată cum ar fi fost viața noastră de la acea primă palmă pe care ar fi acceptat-o. Însă știu cum este de la acea palmă pe care a respins-o cu orice preț.

Nu dau nici lecții, nici nu condamn, nici nu nimic. Dar dacă o fetiță, o orfană poate întoarce spatele unei palme deși nu o așteaptă nimeni și nimic atunci voi, femei din toată lumea, e clar că o puteți face și voi.

Comentarii

Luminița Cornea a spus…
Ești extraordinară, Carmen Mușat Coman!
Curajoasă, spui lucrurilor pe nume (de ce nu?)și ai talent cât caru.
Mă tot gândesc cum să fac să introduc fragmentul care mă interesează pe mine ... în cercetările despre scriitorul Romulus Cioflec și familia lui. Doamne, ce frumos!
Succes! Succes! Scrie cât mai mult! Scrie, că timpul trece!
Carmen Musat Coman a spus…
Draga doamna Luminita Cornea,

Va vad zambind si ma bucur tare mult ca pe urmele destinului am ajuns sa ne cunoastem. Nici nu stiu de ce am scris acelea randuri, poate ca pentru din toata istoria nemeritata a mamei e corect sa aiba un nume. Atât. Ca ii e dat sau luat, renegat sau acceptat, e al ei, istoria e scrisa desi pentru cei in cauza nu are nici o importanta. Oricum e tarziu pentru toata lumea. Eu sunt tare mandra de mama mea si poate ca din partea ei am capatat o inclinatie spre carte si asternut povesti, mai bine scrise sau mai putin bine scrise. Va admir pentru tenacitate si incapatanarea de a scrie istoria asa cum a fost insa nu e cazul sa rasturnati lumea si sa starniti furtuni. Eu sunt recunoscatoare mamei mele pentru darul primit iar in ce o priveste pe mama, trecutul ei e deja poveste.
Va multumesc mult pentru ganduri si indemnuri, sunt binevenite si le primesc cu bucurie.
Va imbratisez cu drag, sa aveti spor si seninatate in tot ce faceti.

Postări populare