duminică, iulie 27, 2008

Unul am. Îi ofer ce-i mai bun?

Dacă vrei să ai imaginea clară a relaţiei copii-părinţi, nu trebuie decât să te duci într-un spaţiu de joacă dintr-un parc, să te aşezi pe o bancă, asistând la discuţiile dintre cele două generaţii.

În primul rând, vei observa lipsa de politeţe a copiilor. „Te rog“ şi „mulţumesc“ sunt cuvinte care se aud foarte rar, de cele mai multe ori fiind înlocuite cu imperativele „dă-mi“ şi „na“. În al doilea rând, nu vei auzi vreun părinte corectându-şi copilul ci executând cu docilitate cererile. „Vreau“, „fă-mi“ sunt cuvintele de ordine. Iar criticile la adresa părinţilor îţi vor răsuna în urechi multă vreme, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva meseria de părinte nu e pe cale de dispariţie, fiindcă reacţia adulţilor e nulă. „Ai zis că iei rachete de tenis“, se răţoieşte o fetiţă la mama ei. „Ce, astea sunt rachete de tenis? Ia uite cum arată?!“. Fetiţa flutură racheta scumpă prin faţa mamei care dă din umeri. „Ia uite ce strâmbă e!“, continuă fetiţa. Mama, în continuare, nu are nici o reacţie.

Ceva mai departe, vei asista la o scenă de şantaj: „Dă-i fetiţei jucăria înapoi, că vrea să plece“, spune o femeie unui băieţel de vreo şase ani. E calmă şi are mâna întinsă spre copil. Acesta însă ascunde jucăria la spate: „I-o dau numai dacă-mi iei alta de-acolo“, zice el hotărât şi arată cu capul spre taraba cu jucării a unui vânzător. Mama încuviinţează, apoi îşi ia copilul de mână şi îi cumpără jucăria dorită. Fără să-l dojenească pentru gestul făcut, fără să i se pară nimic anormal în comportamentul acestuia.

Într-un alt colţ al spaţiului de joacă, lângă o bancă, o fetiţă începe să plângă. „Nu vreau acasă: eşti proastă şi rea! Vreau să mai stau“. Mama insistă să plece. „Nu, nu înţelegi că vreau să mai stau? De ce eşti rea şi proastă?“. „Bine, mai stăm“, e de acord mama. Simplu, cu calm, ca şi cum fetiţa ar fi rugat-o frumos.

Lângă tobogan, un băieţel ia pietre de jos şi le aruncă în ceilalţi copii. O dată, de două ori, de nenumărate ori. Nu intervine nimeni, părintele sau bunicul acestuia parcă e absent. Un singur adult îl dojeneşte, explicându-i că-i poate răni pe ceilalţi. „Ce-ai dom’le cu copilul, se joacă şi el!“ îl auzi atunci pe bunicul băieţelului. Încurajat, acesta continuă să arunce cu pietre.

Lângă o altă bancă vei vedea o bătrână întinzând sticla cu apă a nepoţelului ei unei femei cu doi copii. Aceştia îşi vor trece unul altuia sticla, bând din ea, ştergându-se la gură cu podul palmei, după care femeia mulţumeşte bătrânei pentru amabilitatea de a-i fi oferit apă. Nu are nici cele mai elementare noţiuni de igienă şi, probabil, nici copiii ei nu vor avea de unde să le înveţe.

Nu sunt incidente izolate: astfel de scene poţi vedea oriunde, oricând: pe stradă, în parc, la şcoală, acasă. Obrăznicia, purtările urâte nu numai că nu sunt sancţionate dar par a fi încurajate. Din prea multă dragoste, prea mult răsfăţ - „Unul am, îi ofer tot ce am eu mai bun“ - , ignoranţă (vezi paragraful cu sticla cu apă), copiii noştri vor ajunge exact contrariul a ceea ce dorim: prost crescuţi, egoişti, răi. Deşi, dacă te uiţi în jur, dacă vezi şi comportamentul adulţilor, ai mari dubii în ceea ce priveşte dorinţele şi speranţele acestora.


Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

4 comentarii:

moise.alexandru spunea...

N-ai ce sa-i faci...parinti needucati, copii asemenea.
Alta parte a problemei arfi ca parintii devin nepasatori, nu se mai gandesc la cum va deveni copilul lor in timp...cativa dintre factori sunt stresul,jobul, alte griji cum ar fi ca trebuie sa-l hranesti inainte sa-l educi...

'Om si 'om vedea...

Carmen Muşat Coman spunea...

Uite, vezi, iti dau exemplu taranii care aveau 11 copii si-i invatau sa spuna "sarut mana" desi nu aveau ce le pune pe masa.

Eu cred ca e un fel de "curent", cu cat e mai nesimitit copilul cu atat are mai multe sanse "sa se descurce".

Anonim spunea...

Preluam la un momennt dat inscrieri pt un after-school. Parintii sunau si intrebau cat costa si ce avem de oferit copilului. Discutie foarte lunga de fiecare data, ca eram incurajata sa dau toate detaliile despre rasfatz. Prima grupa de copii care a venit au distrus jucariile, amenajarile, diverse chestii - ca se jucau si ei... N-a mai existat o a doua grupa, after-school-ul a fost inchis. N-am mai avut oferta dupa ce ne-am dat seama ce munca trebe desfasurata cu copiii, si nici nu am mai avut cereri dupa ce am formulat regulamentul si procedura de admitere (in speranta ca daca ne trece trauma si dupa o atenta selectie, vom accepta copii cuminti).

Carmen Muşat Coman spunea...

Imi e, totusi, greu sa cred ca e adevarat.