miercuri, iulie 16, 2008

Semnul creşterii bune

Bună creştere, bună-cuviinţă, bun-simţ, educaţie, maniere, politeţe, bună purtare. Cuvinte care şi-au pierdut, în ultimii ani, înţelesul. Au dispărut din vocabularul părinţilor, al educatorilor, fiind înlocuite cu antonimele lor, mult mai apreciate şi puse la loc de cinste. Îmi amintesc cum, într-o dimineaţă, am asistat la o scenă care m-a pus pe gânduri, deoarece se petrecea într-o instituţie de învăţământ, e drept, particulară. În holul acelei grădiniţe, persoana pe care o însoţeam şi-a dojenit fetiţa că nu a salutat. Directoarea, de faţă fiind, a zâmbit amabil şi profesional. Iar după vreo cinci minute, timp în care au mai sosit câteva cupluri părinte-copil, s-a apropiat de mamă şi a dojenit-o, cu acelaşi zâmbet profesional şi amabil: „Vedeţi, doamnă, că vă faceţi griji degeaba?! N-aţi fost atentă că din şase copii câţi au venit de când sunteţi dumneavoastră aici nu a zis nici unul „bună dimineaţa“? Aşa că nu vă mai faceţi griji fără rost. Că nu e singura, fetiţa dumneavoastră. Şi apoi, să ştiţi că o să-i treacă, au aşa, la vârsta asta, o perioadă de refuz, dar pe la opt ani o să-şi revină“. Directoarea nu glumea. Nu era nici ironică. Era chiar bine intenţionată, vrând să o consoleze pe mama ruşinată că odrasla ei a intrat într-o încăpere fără să deschidă gura.

Epictet, filozof stoic grec al secolului I, preocupat de etică, afirma în „Fragmente“: „Mai bine să laşi copiilor bună creştere decât aur. Nimic mai sus pe lume decât semnul creşterii bune“. Aurul este însă apreciat, după douăzeci de secole, şi averea copiilor se numără astfel, în zornăitul galbenilor. A fi bine crescut, în ziua de astăzi, nu e o moştenire de invidiat: nu ai loc pe scaun, în autobuz, căci trebuie să-l cedezi unui bătrân; nu poţi răspunde obraznic părintelui care te roagă să-i cumperi medicamente, pentru că buna creştere te obligă să nu răspunzi urât unui om în vârstă. De unde vine însă acest refuz al bunei cuviinţe? Pentru că, în ziua de azi, a fi bine crescut echivalează cu a fi fraier, prost. Trebuie să fii tupeist, obraznic, să dai din coate şi să ieşi în faţă, dar nu cu meritele tale, ci cu nesimţirea ta. Căci numai aşa vei reuşi în viaţă, se spune.

Iar exemple, din păcate, sunt destule, căci societatea le oferă din belşug. Şi atunci, nu pot decât să citez o cugetare a lui J. Locke, din cartea „Câteva cugetări despre educaţie“: „Oricâte îndrumări s-ar da copiilor şi oricâte lecţii savante de bună creştere li s-ar ţine zilnic, nimic nu va avea mai mare influenţă asupra conduitei lor ca societatea în care se află, şi purtarea celor din jurul lor. Copiii – ba chiar şi oamenii mari – învaţă mai mult din exemple“.



Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

2 comentarii:

moise.alexandru spunea...

hmm..tot din experienata se trage si buna cuviinta.Si trebuie sa ami fi si cu capul pe umeri pentru a te comporta cum trebuie.

Carmen Muşat Coman spunea...

Pai si pe cine mai vezi cu capul pe umeri?